REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Un om la locul lui” va avea premiera la San Sebastian


     Un om la locul lui, lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de la Film San Sebastian, care se desfășoară în perioada 21 - 29 septembrie. Filmul, din distribuția căruia fac parte Bogdan DumitracheAda GaleșMădalina Constantin și Adrian Titieni, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 noiembrie.
     Lungmetrajul a fost inclus în competiția „New Directors” a celei de-a 66-a ediții a festivalului din Spania, unde va fi prezentat vineri, 28 septembrie. În această secțiune competitivă sunt prezentate debuturile inedite în lungmetraj (primul sau al doilea film), realizate în ultimul an. Filmul a fost selectat cu an în urmă, la cea de-a 65-a ediția a festivalului, în secțiunea „Glocal in Progress”, care își propune să prezinte specialiștilor filme aflate în faza de post-producție.
     „San Sebastian a fost unul dintre festivalurile pe care le-am avut în vedere pentru premiera filmului încă din etapa de producție. Am înscris proiectul la Glocal in Progress cu gândul de a-l aduce în atenția programatorilor de la San Sebastian cât mai devreme, și asta fără a-i periclita în vreun fel șansele de selecție arătându-l în stadiu de lucru.”, spune Ana-Maria Antoci, unul dintre producătorii filmului.
     Filmul spune povestea lui Petru, inginer de foraj într-o companie multinațională, care e pe cale să devină soț și tată atunci când Sonia, amanta lui, e implicată într-un accident grav de mașină. Pe măsură ce opțiunile sale se restrâng tot mai mult, Petru caută calea onorabilă de ieșire dintr-un triunghi amoros care se zgâlțâie din toate laturile. Filmul este o adaptare a romanului „Firesc”, de Petre Cimpoeșu.
     Lungmetrajul concurează pentru premiul secțiunii „New Directors”, în valoare de 50.000 de euro, alături de 14 filme din țări ca Argentina, Danemarca, Spania, Japonia, Kosovo, Mexic, Rusia, Elveţia şi Vietnam.
 

 

(25.09.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ada gales, bogdan dumitrache, hadrian marcu, madalina constantin, un om in loden

Opinii: