Un om la locul lui / A Decent Man, lungmetrajul de debut al regizorului
Hadrian Marcu, a fost selectat în competiţia New Directors a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian (21-29 septembrie 2018). Filmul îi are în distribuție pe
Bogdan Dumitrache,
Ada Galeș,
Mădalina Constantin și
Adrian Titieni. Scenariul, scris de Hadrian Marcu, este bazat pe romanul românesc „Firesc” de Petru Cimpoeșu.

Filmul spune povestea lui Petru (Bogdan Dumitrache), inginer de foraj într-o companie multinațională. Petru se pregătește să se căsătorească cu iubita sa Laura (Ada Galeș), alături de care așteaptă un copil. Viața sa aparent liniștită este complet bulversată atunci când Sonia (Mădălina Constantin), o colegă cu care Petru are o relație, suferă un accident grav de muncă.
Petru nu reușește să se împace cu gândul că noua sa viață abia începe, în timp ce a Soniei pare a se fi sfârșit. Având

în vedere că situația este în mod obiectiv iremediabilă, Petru își asumă riscul de a căuta un echilibru imposibil între cele două femei.
„Filmul își propune realizarea unui portret, încercăm să vorbim într-o anumită măsură despre limitele cunoașterii de sine iar ceea ce nu se vede și ceea ce nu se spune ar trebui să trimită cu gândul la limitele înțelegerii fiecăruia dintre noi cu privire la un anumit eveniment, la un moment dat.”, spune regizorul Hadrian Marcu.
Hadrian Marcu a lucrat ca regizor secund pentru lungmetrajul
Hârtia va fi albastră, în regia lui Radu Muntean. Din filmografia sa mai fac parte scurtmetrajele
27, Domnul David, Unchiul Victor și
Joi, acesta din urmă fiind selecționat în competițiile oficiale la Namur, Thessaloniki, Hamburg.
Un om la locul lui / A Decent Man este produs de 4 Proof Film, în co-producție cu Oblique Media Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Dafora, Mindshare Media, Romaqua Group, Star Foods, OMD, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.
Scenariul și regia sunt semnate de Hadrian Marcu. Din distribuția filmului fac parte: Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădălina Constantin și Adrian Titieni. Imaginea este semnată de
Adrian Silișteanu, montajul -
Alexandru Radu, sunet -
Sebastian Zsemlye, scenografie - Bogdan Ionescu, costume -
Alexandra Alma Ungureanu, casting - Florentina Bratfanof, producător executiv - Titi Rădoaie, coproducător - Adela Vrînceanu Celebidachi, producători -
Anamaria Antoci, Adrian Silișteanu.
Filmul va avea premiera în România pe 19 octombrie 2018 și va fi distribuit în cinematografe de Domestic Film.