Oaie... Vine un om și-ți spune firesc, convingător: «M-am gândit la dumneata pentru acest rol. Citește-l». Și din acel moment începe un proces răscolitor care se permanentizează în toate detaliile vieții tale de zi cu zi. Seri de veghe. Dimineți neliniștite. Nu-ți saluți prietenii. Nu-i vezi. Nu vrei mare, nu vrei munte, nu vrei nimic. Dacă teoretizezi, înțelegi că există o capacitate generală de acomodare, de nivelare a mijloacelor, determinată de cerința asimilării rapide. Că există soluții, multe soluții pentru «a crea» un astfel de rol. Sigur că cele mai la îndemână sunt cele cunoscute, bătătorite. Cea mai îmbietoare ar fi una artizanală, folclorică. Or, cum categoria artizanatului înseamnă a place cu orice preț, poate, nu poate, sigur, de data aceasta voi încerca ceea ce poate demult ar fi trebuit. Nu sunt sigur că voi izbuti.
Oaie!... Taina adânc îngropată a acestui pământ. Uriașă forță de neînvins în fața soartei și a vieții. Sărac și demn în tot ce are demnitatea mai uman și mai profund. lubindu-și fiii, pentru că ei vor veghea de mâine în locul lui. Sperând și sigur că ei cel puțin, vor avea parte de o viață mai bună...
Așa l-am văzut într-o bună zi când m-am apucat să-I joc pe Oaie.
