La volan, pe ecran şi pe şosea

     Automobilul şi cinematograful şi-au făcut apariţia în conştiinţa secolului nostru în acelaşi timp; poate şi din această pricină ecranul a aflat de la bun început în vehiculul pe patru roţi o vedetă egală în drepturi cu orice super-star. Obiect în desfăşurarea dramatică (Moartea unui ciclist este primul dintre atâtea exemple posibile care îmi vin în minte) sau subiect (Acei oameni minunaţi şi masinile lor zburătoare, Marele premiu, Monte Carlo, Le Mans, Marea cursă, dintre filmele văzute la noi), automobilul a contribuit la cresterea popularităţii multor personaje. Să ne gândim doar la ce s-ar fi făcut Locotenentul Bullitt fără urmăririle sale îndrăcite pe colinele din San Francisco sau atât de iubitul comisar Miclovan fără spectaculoasele sale viraje de urmărit şi urmăritor totodată. Succesul lor a făcut câteodată pe unii dintre spectatori să se identifice nu numai în vis, ci şi în realitate cu idolii lor de pe ecran. Şi de aici începe o altă poveste...
     Această altă poveste ne-a fost reamintit de selecţia de filme, de astădată docu mentare doar cu iz de ficţiune, din gala anuală, devenită manifestare tradiţională, organizată de către Inspectoratul General al Miliţiei. Din cele aproximativ 30 de scurt­metraje pe teme de circulaţie rutieră câte sunt realizate  într-un an (în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, ADAS), au fost prezentate 9 purtând girul artistic al celor trei studiouri cinematografice («Bucu­reşti», «Sahia» şi «Animafilm») în regia lui Haralambie Boroş, lulian Mihu, Adrian Pe­tringenaru, lon Visu după scenarii de lgor Butnaru, col. C. Grădinaru, col. Gh. Ene, Ecaterina Oproiu, Adrian Petringenaru şi lon Visu. Filmele realizate, deci pe o temă unică, demonstrau că ea poate fi abordată într-o infinitate de stiluri şi adaptată orică­ror genuri de la comedie la dramă, de la ciné-vérité la animaţie. Scopul lor era însă acelaşi şi anume să facă o pledoarie pentru viaţă. Pentru că, odată ieşiţi din ficţiune şi intraţi în realitate, eroii acestor filme nu mai beneficiază de imaginarele «happy­-endings» fiind victimele unor deznodământuri ireversibil tragice. Filmele trag, fie­care în felul lor un semnal de alarmă asupra pericolului de a te confunda pe şo­sea cu aşii volanului de pe ecran. Utilitatea acestui gen de documentar nu mai trebuie demonstrată, dacă ne gândim la numărul de victime dintr-un an. Despre realizarea lor se pot face însă câteva semnalări. Mai întâi am regretat numărul restrâns de reali­zatori (şase dintre cele nouă filme au fost regizate şi scrise de Adrian Petringenaru şi lon Visu) aducând implicit o oarecare monotonie cu atât mai mult cu cât trei dintre ele aveau şi un punct de pornire dat: două locuri rămase libere într-o sală de cinema. Cei doi regizori, transformaţi în reporteri, porneau pe urmele celor absenţi desco­perind cauzele tragice ale acestei lipse. Să spunem însă că filmele din acest ciclu inti­tulat «Spectatori, păstraţi-vă locurile!» aveau o mare aderenţă la temă reuşind, prin argu­mentele unui bun reportaj în imagini, să-şi atingă scopul. O notă aparte a avut în se­lecţia amintită filmul Femeia la volan (regia lulian Mihu, scenariul Ecaterina Oproiu). Poate că, la o primă privire, filmul nu ar avea o legătură directă cu tema, dar stilul cunoscut al regizorului face uz de atu-ul montajului conectând episoade din câteva clasice filme de ficţiune cu imagini documentare surprinzând pe viu fizionomia oamenilor şi a străzilor oraşului nostru, demonstrând că şi filmul utilitar poate fi un adevărat film-de-cinema.
     lată deci că talentul şi profesionalismul îşi pot afla un teren propice şi în astfel de filme ceea ce ne determină să sugerăm că şi cele din gala organizată de Inspecto­ratul General al Miliţiei ar merita o mai frecventă difuzare pe marele cât şi pe micul ecran.