Filmul a fost apreciat pentru că „arată o minoritate ascunsă cu dublă fațetă, romi și homosexuali, pe care noi toți o abandonăm cu contradicțiile ei”.
Lungmetrajul a fost
apreciat de presa internaţională, după prezentarea în competiţia Festivalului de la San Sebastián 2017, drept un debut „în forţă”, „un excelent moment al cinematografiei româneşti”, care trebuie inclus în palmaresul ediţiei de anul acesta a evenimentului, ce se va încheia pe
30 septembrie.
Premio Sebastiane se acordă din anul 2000 unui lungmetraj sau documentar, prezentat la Festivalul de la San Sebastián, care reflectă cel mai bine valorile și realitățile comunității Lesbian, Gay, Transgender, Bisexual și Intersex (LGBTI).
Soldații. Poveste din Ferentari spune povestea lui Adi, un antropolog în vârstă de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo, îl întâlneşte pe Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş, care promite să îl ajute să cunoască cântăreţi. Destul de repede, cei doi încep o relaţie. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer şi se folosesc unul de altul.
Filmul va fi lansat în cinematografele românești pe 2 februarie 2018. Este distribuit la nivel internaţional de Beta Cinema, iar în România, de microFILM.
Detalii:
Facebook