REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Retrospectivă Andrei Ujică la Ceau, Cinema!


     Andrei Ujică va fi omagiat printr-o retrospectivă la cea de-a cincea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob.
     Regizorul va fi prezent la Ceau, Cinema! pentru a prezenta publicului timișorean trilogia sa despre sfârșitul comunismului - Videograme dintr-o revoluție, Out of the Present și Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu - și pentru a susține un masterclass.
     Andrei Ujică s-a născut în 1951, chiar la Timișoara, unde a și debutat ca scriitor încă de foarte tânăr. Absolvent de Filologie, a plecat în 1981 în Germania, unde a intrat în mediul academic, predând teorie literară, filmologie și mediologie, la Universitatea din Mannheim. Între 2001 și 2017, a fost titularul unei catedre de film la Universitatea de Stat de Artă și Design din Karlsruhe, iar între 2002 și 2017, directorul Institutului de Film al Centrului de Artă și Tehnologie Media (ZKM) din Karlsruhe.
     Realizat în 1992, împreună cu Harun Farocki, Videograme dintr-o revoluție reconstituie cronologia zilelor 19-25 decembrie 1989, în România, din fragmente filmate de operatori profesioniști și amatori. Filmul a devenit un reper în analiza relației dintre puterea politică și mass-media în Europa, la sfârșitul Războiului Rece.
     Cel de-al doilea film al retrospectivei va fi excepționalul poem spațial Out of the Present (1995), care va fi prezentat în copie restaurată în cadrul unei proiecții-eveniment, la Grădina de Vară „Capitol” din Timișoara. Filmul îl are în centru pe cosmonautul rus Serghei Krikaliov, care a petrecut zece luni la bordul staţiei orbitale Mir, în timp ce pe Pământ Uniunea Sovietică se destrăma.
     Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu explorează imaginea fostului dictator, de la venirea sa la putere până la Revoluție, folosind exclusiv înregistrări oficiale de arhivă, unele dintre acestea, mai puțin știute sau chiar necunoscute.
În prezent, Andrei Ujică lucrează la un film extrem de așteptat, care face radiografia momentului culminant al beatlemaniei – concertul susținut de Beatles la 15 august 1965, pe Shea Stadium din New York.
     Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.
     Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC) și al Consiliului Județean Timiș.
     Evenimentul este realizat de voluntari, cu susținerea: Vitas România, TNT România, Bicicleta Pegas, Institutul Francez din Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Direcția Județeană de Cultură Timiș, Filarmonica Banatul, Teatrul Auăleu, Documentor, Institutul Polonez din București, AMBASADA, MISC.
(13.06.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei ujica, autobiografia lui nicolae ceausescu film, ceau cinema festival de film timisoara, videogramele unei revolutii film

Opinii: