Personajul în oglinzile narațiunii

     Colocvii revista „Cinema”. Puncte de vedere despre calitatea în creația cinematografică
     Un bilanț al stagiunii cinematografice im­pune atenției o anumită atitudine auctorială, scenaristică și regizorală. Chiar și interpretarea. Remarcăm în titlurile din ultima vreme interesul superior acordat personajului. În modul de a-I concepe dramaturgic și apoi filmicizarea și statuarea lui actoriceasc. Tendința este mai convingător ilustrată prin diferențierea oglinzilor de comentare ale per­sonajului. Povestea însăși impune, câteodată, un accent diferențiator, distonant ici colo cu tonul general, dar colorând, prin aceasta, chiar dacă nu de fiecare dată cu acuratețe și deplină motivație, o stare de fapt, făcând-o viabilă. Personajul jucat de Claudiu Bleonț, Vasile Mureșanu din Flăcări pe comori (sce­nariul Ion Brad, regia Nicolae Mărgineanu), sare, cred eu, din matca narațiunii prin nota lui burlescă, plauzibilă, până la un punct, mă­car ca rime la decrepitudinea finală, etalată de către Iosif Rodean, personajul interpretat concentrat, grav, de Mircea Albulescu. „His­trioni” cu programe similare însă desfășurate cu altă melodie, sunt și Mîrza (Remus Mărgi­neanu, impresionant și de o pregnantă re­marcabilă) și Crâșmărița (figură diabolică sub înfățișarea de seducătoare, interpretată de Imola Gaspar).
     Capacitatea de a povesti în imagini și, implicit, de a construi un personaj specific, anume al ei, al povestirii de tip fragmentat, relevă și Rezervă la start de Anghel Mora. Tânărul regizor și-a exersat talentul ritmurilor, dacă se poate spune așa, în primul său film, de fapt într-o producție de institut, la absolvire Aur cât un nasture pe piept. Persona­jele din ultimul titlu menționat se manifestau pe o structura anatomică, a competiției sufo­cante, structura ce își impunea stilul ei la ni­velul cadrului, al compoziției acestuia și — se înțelege — și în felul de a se exprima al personajelor (doi sportivi marcați de timpul concentrat al înfruntării trăiesc într-o tensiune ce devine, la rândul ei, personaj). În Rezervă la start, accentele sunt temperate, însă ritmul căutării se oglindește în compoziția narațiunii, în articulațiile ei cele mai fine. Este vorba de un ritm ai căutării viitorului campion, dar și de cel de sine, al apropierii printr-o reîntâl­nire de fiecare dorită) a doi tineri îndrăgostiți. Multiplicarea spatelor povestirii atrage după sine o diversificare a registrelor psihologice. În paralel cu o barochizare a fluxului de ima­gini, uneori de un decorativism parazitar. Un personaj care polarizează o altă poves­tire și o ghidează după felul lui de-a fi când intempestiv și morocănos, când obosit și pișicher, când dur, dar cu o tandrețe paternă nedisimulată este Mihai din Niște băieți grozavi (regia Cornel Diaconu). Energia și strategia eroului par a-I asimila unei furtuni „narative”. Pe unde trece el, face să tresalte povestirea și imprimă un nou timbru, un dramatism ai acțiunii eficiente. Întreaga înfățișare participă la narațiune: pălăria de paie ca și tractorul pe care-I conduce impetuos, ori motocicleta. Singurele momente de ieșire din front sunt la el în aceeași notă ludică de neescamotat. Dacă de-a lungul zilei, cel care impune ritm, cel care joacă primul cartea angajării și a implicării este neobositul șef de echipă (remarcabila interpretarea datorată lui Petre Nicolae), ajuns acasă el se lasă „jucat” păpușă în mâinile copiilor care îl lovesc în cap cu un ciocan muzical. Mai mult, trezit din somn, unul dintre aceștia îl compătimește spunând: „Mă, tată, du-te și te culcă, mă, că mi-e milă de tine”. Neodihna și-a atins aici partea ei de comedie. Atât de activul Mihai este în cele de din urmă doborât în somnul în care se va prăbuși, chiar până să-și termine masa de seară. Registrele dinamismului sau se relevă ca tot atâtea „lupte” împotriva alco­olului, lenei, minciunii, prostiei, ce-și au psihologii adecvate și nu mai puțin cadre, mo­mente, secvențe sugestive.
     Într-o altă interpretare a lumii, mai gravă, de o pregnanță filosofică — în primul rând sunt datele psihologice ale lui Ilie Moromete, ce fac din personajul adus pe ecran tot atâtea oglinzi ale „moromențianismului”. Dar filmul lui Stere Gulea și interpretarea lui Victor Rebengiuc merită, desigur, o amplă analiză.