Linia de plutire

     Profesiune de credinţă
     Câţi ani sunt de când Victor Iliu a făcut Moara cu noroc? Mulţi, Cum mi-am amintit? Nu, nu i-am văzut curând. Atunci foarte tânar fiind şi încă o dată, peste câtva timp. Aud prea bine urletul Sămădăului sub bolta bisericii: şerpaaaarul, şeeeeer­paaaaarului... Colinele, hanul, Laie, sluga alergând pe firul apei precauţie dictată de instinctul femeii, altfel supusă şi lipsită de iniţiativă. Ana gingaşă, încăpăţânată, sfioasă, deloc hangiţă... Jardar­mul Pintea fostul tâlhar la drumul mare, cinstea, iubirea, lăcomia din sufletul tulburat al hangiului Ghiţă... N-am recitit nuvela. O ştim cu toţii din şcoala Călinescu, parcă o ase­muia cu un western autohton. Poate, mai degrabă, o poveste siciliană? Nicidecum! Înainte de orice o întâmplare din lumea lui Slavici. Filmul însă nu l-am uitat. lată un film din vremea pionieratului ci­nematofrafiei noastre care, într-un anume fel nu a fost depăşit. Era de presupus că un asemenea start ne va duce departe. Cu toate aces­tea... Nu ştiu ce se întâmplă. Am cu­noscut cândva un om minunat. Plin de bune intenţii. Bun familist şi se­rios în toate cele. Eu pur şi simplu nu am timp să râd, spunea, profesia asta a mea îţi dă de furcă, nu-ţi dai seama. Nu refuza muncile ob­şteşti. Lucra în teatru, studii supe­rioare făcute cum se spune pe bune. Domnule, spunea, teatrul nu-i o jucărie, trebuie să tragi Ia şalbă nu să „joci” ce-i aia?!, actorul dacă duce în braţe o scândura de călcat şi spune ca e iubita lui, s-a terminat trebuie să-I crezi, să tre­muri de emoţie pentru viaţa bietei fete, dacă-i cumva bolnavă? Îmi amintesc cât şi-a bătut capul pentru un răsărit de soare. Pâna la urmă a găsit într-o tingire de arama atâr­nata în planul secund, băga un re­flector şi aprindea dedesubt o sub­stanţă fumigenă... Ideile mari sunt simple, spunea fericit după pre­mieră. Peste câţiva ani, când au înce­put să se ceară certiticate de studii el era în regula cu licenţa, dar lip­seau celelalte mai toate, aşa că, nu din vina lui, s-a înscris în clasa cincea... Pâna la absolvirea Iiceului n-a tras chiulul de la teatru a continuat să monteze om de ispravă! Nu exista, fireşte, nici o legatura între povestea asta adevărată şi subiectul tratat. Vreau doar să spun că pot înţelege destinul oare­cum „ilfpetrovian” al acestui om dar nu şi eşecul repetat al atâtor profe­sionişti cu adevărat talentaţi şi tobă de carte din cinematograf. Vedem destule filme bune, seria „mică” este la înălţime. Dar capodopera întârzie. Şi în general, ar trebui să „existe o linie de plutire” care să nu coboare sub Moara cu noroc.