REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Lansarea ediției speciale a romanului „Inimi cicatrizate”


     Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu JudeInimi cicatrizate, o adaptare liberă după opera literară a lui M. Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, distribuit de microFILM.

     Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului „Inimi cicatrizate”. Ilustrația coperții este semnată de M. Blecher, desenul fiind descoperit în timpul documentării lui Radu Jude pentru film. Desenul a devenit și imaginea centrală a afișului filmului.
     În M. Blecher suferința autentică întâlnește curajul de a experimenta al avangardei literare, cu un stil uneori greu de clasat pentru critică, aflat la granița sensibilă între autobiografie și reverie.
     Un bolnav care nu se martirizează, singurul autor care a jucat, așa cum singur o spune, „până la ultimele jetoane”, Blecher a devenit subiect de reflecție în jurnalele altor scriitori ai generației lui. „Voi mai avea vreodată curajul să mă vait de ceva? Voi mai avea neruşinarea să am capricii, indispoziţii, enervări?… El trăieşte în intimitate cu moartea. Nu cu o moarte abstractă, nebuloasă, cu termen lung. E moartea lui, precisă, definită, cunoscută în detalii, ca un obiect. Ce îi dă curaj să trăiască? Ce îl susţine? Nu e nici măcar disperat. Nu înţeleg, mărturisesc că nu înţeleg.” (Mihail Sebastian)
     Atu-ul lui literar este chiar felul în care își privește propria viață. „Faţă de colegii de generaţie, atât de vitali, trăind atât de intens şi meditând de departe, chiar dacă obsesiv, la străina moarte, Blecher este prizonierul unei lumi pe dos: pentru el moartea e intensă, familiară, apropiată şi viaţa e străină. Blecher nu se complace în suferinţă. Întreaga lui viaţă este o contrazicere a ideii că boala umileşte.” (Ioana Pârvulescu)
     Editura Humanitas și echipa filmului Inimi cicatrizate vă invită sâmbătă, 19 noiembrie, ora 16.00, la târgul de carte Gaudeamus, la o discuție despre M. Blecher și adaptarea cinematografică a operei lui literare la care va participa regizorul Radu Jude.
     Volumul „Inimi cicatrizate” este disponibil din 3 noiembrie online și în librăriile din țară.
     Detalii: Facebook
 
(31.10.2016)

Cuvinte cheie: inimi cicatrizate film, m. blecher, radu jude, targul de carte gaudeamus, volum inimi cicatrizate

Opinii: