​„Galax” – cronica de film

     Aș paria, dacă aș avea cu cine, că în jurul anului 3000, în memoria unui robot programat cu cinefilie va fi depozitată informația: „Primul robot-actor din istoria filmului românesc - Galax, programat la un microcalculator M 118, apărut în 1984 în filmul cu același nume de Gopo”. Ca să nu mai vorbim ca alt robot, programat critic de film, va avea în savanta lui baza de date, și o cronică — perfectă! — la Galax. O, unde sunt zăpezile viitorului?... Ce poate face deocamdată un cronicar de la 1984? Poate să propună o cheie de desci­frare a „programului Gopo”? Pentru că, sti­mați spectatori de colea, în ciuda simplității fără echivoc, în ciuda purității de aer condi­ționat, în ciuda armoniei calme, în ciuda nai­vității convingătoare filmul lui Gopo rulează un program de anvergura, mult mai complex decât pare la prima vedere. O idee din start: pentru Gopo realul nu este altceva decât o modalitate de a fi a fantasticului. Faust, Galilei, Harap Alb, un erou, un mit, un magazin universal, o nava interspațială, un robot, tot, trecut și viitor se topesc — în fil­mografia lui Gopo — într-un timp al basmu­lui de actualitate. Un basm de actualitate e Galax. A fost odată ca niciodată o preafru­moasă fată, nu de împărat, ci de... regizor de film de animație, studentă la automatică, în­căpută pe mâinile unui zmeu smucit și răstit și salvată, cum se cade în era microelectronicii, de un prâslea pe cât de timid pe atât de hă­răzit Nobel-ului, prin intermediul unui... ro­bot, botezat Galax. Așadar, în statornica și banala funcționalitate a lucrurilor se ivește un, să-i zicem,„element” — „un snop de circu­ite integrate, un pumn de vinișoare de metal de trei ori mai ușor decât creierul uman și de 100 de ori mai informat”, o apariție insolită, cu miraculos efect catalizator. Pentru că, în funcție de „reacția la Galax”, apele se des­part de uscat, personajele se împart în două (nu tabere, ci lumi): de o parte, poeticii, ae­rienii, copilăroșii; de cealaltă parte, prozaicii, tereștrii, suficienții. Cale de mijloc nu există.
     Gopo cultivă un fantastic discret, răsărit verosimil din cel mai cotidian-cotidian. Tâl­curile enigmatice nu copleșesc, nu imobili­zează povestea, ci doar o aureolează sentimental. Cum spunea cineva: fantezia este ceva suportabil numai în tovărășia inteligen­ței (nefiind vorba, desigur, de inteligența artificială). Doar un creier electronic va putea identifica și numi toate cantitățile de inteligență creatoare consumate, la diferite etaje, în operațiunea Galax. Începând cu invitatul, de fapt cu inventatul de onoare, Galax. O migăloasă tehnică de animare, de filmare fotograma cu fotogramă a robotului care joacă șah, cântă la pian, desenează, în timp ce pe fața-i plutesc misterioase compoziții de lumină (imaginea Alecu Popescu). Un robot „contestatar”: eram obișnuiți cu roboți reci, metalici; Galax are căldura lemnului; eram obișnuiți cu roboți pătrățoși, greoi, imbatabili; Galax nu e străin de ideea de fragilitate, masca sumeriană cu care I-a înzestrat Gopo conferă nu doar eleganță, dar și un aer de melancolie tandră, de dulce durere, care iradiază asupra întregului film, și care rimează cu un Galax visător, îndrăgostit de Cyrano de Bergerac, de Quasimodo, de Luceafăr. Greu de imaginat un „sintetizator de voce” mai galactic, pentru Galax, decât... lon Caramitru! În aceeași ordine a inteligenței se înscrie incon­testabil distribuția. Cu tinerețea-i binecunos­cută. Gopo a căutat figuri noi. Și a găsit! Ma­riana Cabanov (o siluetă delicios pusă în va­loare de costumele Andreei Hasnaș) gratie și farmec, un aer de inocență tonică, de inge­nuitate cu aplomb; un succes care ar merita să fie confirmat și reconfirmat în roluri viitoare. La fel Radu Buznea, student încă la IATC, remarcabil în postura de Cyrano, sfios și studios. În aceeași zona a naturaleții cuce­ritoare se înscriu tot foarte tinerii Alexandru Darie, Claudiu Stănescu, Angela loan, Mi­runa Gavrilescu. La granița dintre fascinație și hipnoză: George Constantin, în rolul unui profesor universitar, blând ca un leu hotărât să se comporte rezonabil în cușcă. La granița dintre fascinație și nevroză: Mircea Daneliuc un import de nerv și nervi, de energie, de umor, de clocotitor talent.
     Filmul e conceput „foarte Gopo”, poate „cel mai Gopo” dintre toate lungmetrajele regizorului. În rolul lui Gopo: Gopo, care „se joacă” parțial pe el însuși, regizorul de film de animație, ultrareceptiv la semnalele originalității. Numai Gopo putea rosti atât de cre­dibil, firesc, aproape galeș, privind în sus spre acoperișul magazinului Unirea „Uitați acolo, a apărut robotul!” Galax include și un filmuleț de animație semnat Gopo, și o secvență cifrată, cu memorabile apariții episo­dice (Radu Beligan, Stela Popescu, Dem. Ra­dulescu, Florin Piersic, lurie Darie, Jorj Voicu) în care cei ce „cunosc Gopo” desci­frează trimiteri savuroase la filmografia ace­luiași Gopo: S-a furat o bombă, Comedie fantastică, De-aș fi Harap Alb, Pași spre lună, Faust XX....în aceste condiții, mai rămâne o singură problemă: „Vă place Gopo?”
     Indiferent de răspuns, nimeni, nici în jurul lui 3000, aș paria dacă aș avea cu cine, nu îi va putea contesta lui Gopo un dar (un har, o încăpățânare, o ambiție, un geniu, un fix — la alegere!) Darul de a-și înhăma la căruță o stea...