REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Fixeur”, regizat de Adrian Sitaru, la Toronto IFF


     După ce la începutul acestui an participa în cadrul Berlinalei cu lungmetrajul independent Ilegitim, regizorul Adrian Sitaru revine în prim planul industriei cinematografice mondiale cu Fixeur.

     Filmul, având un scenariu semnat de Adrian și Claudia Silișteanu, a fost selectat în cadrul unuia dintre cele mai importante festivaluri de film din Statele Unite și Canada - Toronto International Film Festival (8-18 Septembrie 2016), în programul Contemporary World Cinema.
     Fixeur spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenței France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța, îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu înțelege că înverșurarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.
     Un reportaj AaRC despre Fixeur, realizat pe platourile de filmare, puteți urmări aici.
     Din distribuție fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca.
     „Este un film despre abuz si manipulare, dar și, poate chiar mai mult, un film despre dualitatea sistemului nostru de valori. Lucrând la acest film, am realizat cât de mult, impulsionat de dorința de a atinge perfecțiunea, orbit de preceptul care mă autoriza să pun arta înaintea vieții, mi-am abuzat câteodată actorii și colaboratorii,” declară Adrian Sitaru. „Să te joci cu emoțiile actorilor pentru singurul scop de a obține reacții autentice în timpul filmărilor, să minți echipa ca să obții efecte dramatice, acestea toate sunt semne clare ale manipulării,” mai completează regizorul.
     Imaginea a fost semnată de Adrian Silişteanu, montajul Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, scenografia Gina Călin, costume Adina Bucur, producători Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, co-producător Jean des Forêts.
     Fixeur este o producție 4 Proof Film (România) în co-producție cu Petit Film (Franța), realizată în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production și Movie Production Entertainment și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programului MEDIA al Uniunii Europene, Région Basse-Normandie, Centrului Național al Cinematografiei Franța, Institutului Francez din București și HBO România. Filmul a fost dezvoltat în cadrul CineLink – Sarajevo Film Festival și Les Arcs 1950 Co-production Village.
     Detalii: Facebook
(16.08.2016)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: adrian sitaru, anamaria antoci, fixeur film, toronto international film festival 2016, tudor aaron istodor

Opinii: