REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Festivalul Filmului European ajunge la Baia Mare între 13-15 mai


     Festivalul Filmului European, aflat la a XX-a ediţie, vine pentru prima dată la Baia Mare, propunând cinefililor de aici filme europene şi o întâlnire cu actorul Levente Molnár, care a jucat în Fiul lui Saul (Ungaria, 2015), care va deschide ediția din Baia Mare.
     Între 13 și 15 mai, la Teatrul Municipal Baia Mare, spectatorii pot vedea șapte filme europene recente: Fiul lui Saul (Ungaria, 2015 – vineri, 13 mai, ora 19.30),  Mediterranea (Italia/Franța, 2015 – sâmbătă, 14 mai, 17.00), Legea pieței (Franța, 2015 – sâmbătă, 14 mai, ora 19.00), Noapte bună, mami! (Austria, 2014 – sâmbătă, 14 mai, ora 21.00), Mustang (Franța/Germania/Turcia, 2015 – duminică, 15 mai, ora 17.00), Copil de miercuri (Ungaria/Germania, 2015 – duminică, 15 mai, ora 19.00) și 1944 (Estonia/Finlanda, 2015 – ora 21.00).
     Cu sprijinul Programului CinED (realizat de Institutul Francez, Societatea Culturală NexT şi Asociaţia Culturală Macondo), am inclus pentru sâmbătă, 14 mai, la ora 15:00, la Teatrul Artscape, o proiecție pentru elevi de liceu și de gimnaziu, cu filmul spaniol Spiritul stupului / El espíritu de la colmena, în regia lui Víctor Erice, 1973.
     Accesul la seara de gală se face pe bază de invitații, însă la celelalte proiecții accesul publicului este gratuit.
     Detalii: Program Baia Mare


Galerie Foto

Cuvinte cheie: festivalul filmului european 2016, ffe baia mare, levente molnar, programul cined

Opinii: