În 2019, se împlinește un deceniu de când Festivalul
Serile Filmului Românesc este organizat la Iași. Cea de-a 10-a ediție îi este dedicată actorului
Florin Piersic și se va desfășura între 12 și 16 iunie 2019.
„Ideea de a-l sărbători pe Florin Piersic la Iași, la SFR, stă de mai multă vreme pe agenda festivalului. Împreună cu Irina-Margareta Nistor, am decis că acum, la zece ani dedicați în exclusivitate
filmului românesc, la zece ani de când dăruim Iașului filme și întâlniri de neuitat, merităm cu toții încă un nume important la Iași: Florin Piersic. Facem, împreună cu ambasadorul nostru filmic, consultându-ne cu invitatul, lista celor mai iubite filme în care a jucat actorul, pe care să le includem în program. Vrem să deschidem și mai mult Cinefilia, să atragem și oameni care încă nu au fost la cinema ca să vadă un film românesc”, spune Andrei Giurgia, director SFR.
„Prințul cinematografiei românești, Florin Piersic, înnobilează prin farmecul și prezența sa fără egal, ediția a 10-a
Serilor Filmului Românesc, de la Iași, împărtășindu-ne povești despre o lume fascinantă, în care vom putea călători avându-l drept călăuză fabuloasă”, afirmă Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR.
Florin Piersic s-a născut la Cluj, pe data de 27 ianuarie 1936. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1957. Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului Național din București cu rolul titular în „Discipolul diavolului”, urmând apoi roluri în „Tragedia optimistă”, „Oameni și șoareci” și „Orfeu în Infern”. A început cariera în cinematografie cu rolul din filmul
Ciulinii Bărăganului (1957) și este recunoscut pentru rolurile din
Neamul Șoimăreștilor (1965),
De-aș fi Harap-Alb (1965),
Mihai Viteazul (1970),
Parașutiștii (1972),
Pintea (1976),
Trandafirul galben (1981) ș.a.
„Fericirea mea este profesia mea, cea care mi-a dăruit afecțiunea publicului. «Băile» mele de mulțime, fie că sunt pe o scenă de teatru sau pe un peron de gară, sunt în apele curate ale sincerității și afecțiunii reciproce. (...) Oamenii mă ajută să rămân tânăr. Mă încarc cu dragostea și iubirea oamenilor de pe stradă, care mă opresc, mă salută și vor să facă poze cu mine. Mă simt bine printre oameni și îmi iau energia de la ei”, mărturisește Florin Piersic.
Detalii:
www.festivalsfr.ro