REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Din nou, dar altfel, despre liceeni


     Cronica documentarului
     E de datoria unui documentarist cu voca­ție să caute, nu numai să lucreze pe tema dată. E de datoria unui documentarist care știe ce valoare de mărturie capătă în timp adevărul peliculei impresionate să nu lase acest lucru doar pe seama posterității, ci, dacă se poate, din când în când, să revină la aceleași locuri oameni și fapte le consemneze devenirea. E de datoria unui do­cumentarist, care a trecut de-a lungul anilor proba talentului și a profesionalismului, să păstreze mereu aceeași ștachetă ridicata, chiar s-o depășească, să confere fiecărui su­biect, oricât de minor (dar există subiect minor, atunci când e vorba de om și de adevărul vieții?) aceeași ținută etică și estetică. E de datoria unui documentarist, aflat de ani de zile în prima linie, în topul „Sahiei” de pildă, să-și păstreze entuziasmul, tinerețea, chiar dacă, între timp, „noul val” al tinerilor ci­neaști se afirmă tot mai îndrăzneț. Când toate aceste îndatoriri au determinat fiecare echipă de creație, filmografia documentaristului res­pectiv se constituie de la sine într-un tot uni­tar, reprezentativ. Acesta este cazul filmogra­fiei semnată: Paula și Doru Segal. Lucru încă mai rar, nu e vorba aici doar de o unitate stilistică, ci și de una tematică. Marile emoții mici, titlul filmului realizat în 1964 poate fi un titlu generic pentru ciclul de filme având ca temă micile probleme mari ale copilăriei și adolescentei și ca supratemă: grija și căldura cu care părinți și dascăli se apropie, înțele­gând acest univers întrețesut din vise și idealuri, din joc și fantezie, din inteligența și cu­raj, fără a-I idiliza, ignorând înnegurările vremelnice, fără a-I bagateliza și, mai ales, fără a-l contraface. Titlurile vorbesc de la sine Abecedarul, Tovarășa, Examene, Omul la ani, Emoțiile au crescut, Ședința cu părinții sau recentul Absolvenții. Filmul acesta urma s-ar fi putut intitula „Liceenii”, concu­rând cu brio — în ciuda duratei sale de 10 mi­nute — lungmetrajul de succes al stagiunii. Infuzia de viață, de spontaneitate și umor creează o stare de emoție, căreia, ca specta­tor nu-i poți rezista, oricât de sceptic ai fi.
     Aparatul însuși pare un personaj nevăzut, participant afectiv, mereu neliniștit, febril în surprinde lacrima din ochii dirigintei, mâna, care întinde garoafele ultimelor ore de școală, pașii de dans de la banchetul de adio, discuții din recreații și, mai ales, acele confesiuni despre profesia aleasă, gânduri de viitor. Un montaj alternant, de mare efect, alături chipurilor adolescentine de azi, prim planurile acelorași „eroi” pe când se aflau în clasa a VI-a, așa cum i-a surprins atunci filmul Șe­dința cu părinți. Cine-ar fi zis că dolofanul cu pistoale de cowboy, ce se încurca la socoteli va crește atât de înalt și va alege matematica drept studiu? Cine-ar fi crezut că fata roman­tică, recitind înfiorată versuri, va dori să de­vină ingineră? Viitori medici, informaticieni, constructori de avioane, ingineri, dar iată iu­besc muzica, teatrul, poezia, baschetul. Sunt visători, dar lucizi. Sunt ironici, dar nu-și pot reprima clipa de melancolie. „Mi-au scos peri albi, dar sunt copii buni, declară « diriga » cu nodul în gât. Absolvenții de liceu, tinerii anu­lui '86, așa cum i-am văzut pe străzi, în tram­vaie, în sălile de cinema, cum îi cunoaștem din școli sau... de acasă. Din frânturi de frază, din planuri detalii și expresive portrete, din fluidul de autenticitate ce încarcă fiecare ca­dru, din verva imaginii și a montajului, aso­ciate unui inspirat comentariu muzical, se in­staurează un firesc al vieții, care, cum se știe, e prima calitate a unui documentar autentic Gaudeamus igitur: 15 iunie 1991, ora 13 —viitoarea întâlnire în curtea scolii. Și speranța ca autorii-cineaști se vor afla din nou în locul lor. AbsoIvenții: un film care reamintește un adevăr descoperit de I. Epstein, la începuturile celei de-a șaptea arte: „Mai mult decât o idee, cinematograful aduce lumii un sentiment”.
(Cinema nr. 3, martie 1987)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: absolventii film, cronica documentarului, doru segal, paula segal, roxana pana

Opinii: