REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Colonia”, proiectat în deschiderea Zilelor Filmului German


     Vineri, 4 noiembrie 2016 4 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Cinemateca Eforie are loc deschiderea celei de a XI-a ediții a Zilelor Filmului German, un eveniment de marcă al Goethe-Institut, care își propune familiarizarea publicului cinefil din capitală cu cele mai recente producții cinematografice germane. La eveniment, participă: Evelin Hust – directoarea Goethe-Institut, organizatorul evenimentului, și Mihai Fulger – critic de film, selecționerul ediției din acest an.
     „Făcând o radiografie rapidă a legaturilor mele cu Germania, legături cinematografico-afective, cred totuşi că cel mai important e începutul. Prima mea întâlnire cu Berlinul a fost… prima mea participare la un festival de film în afara României. […] Dacă mă uit la cum s-au adunat lucrurile de-a lungul timpului, constat că am mulți prieteni cineaşti, producători de film, agenţi de vânzări din toată lumea, dar cei mai mulţi dintre aceștia sunt germani. Foarte multe din aceste prietenii au pornit la Berlinale, la Conecting Cottbus, în cadrul programului Nipkow,” spune Ada Solomon despre relația cu filmul german.
     Anul acesta, iubitorii de film din București au ocazia de a viziona, de-a lungul a șapte zile (4-10 noiembrie), 23 de producții cinematografice recente, filme de o mare diversitate tematică și stilistică.
     Filmul proiectat în deschiderea ediției din acest an este Colonia, în regia lui Florian Gallenberger, despre abuzurile puterii şi istoriei, îndoctrinare şi manipulare, limitele credinţei şi supunerii, dar şi despre puterea de sacrificiu în numele iubirii, cu o distribuție impresionantă, avându-I pe Emma Watson, Daniel Brühl şi Michael Nyqvist în rolurile principale.
     Colonia este o captivantă poveste fictivă derulată pe fundalul real al Coloniei Dignidad, o aşezare fondată în 1961, în sudul Republicii Chile, de către o sectă germană. În 1973, în zilele când izbucnea puciul militar al lui Augusto Pinochet împotriva lui Salvador Allende, tânărul fotograf german (Daniel Brühl) ajunge să fie încarcerat în beciurile Coloniei, iar iubita sa (Ema Watson) va porni în căutarea lui – prilej cu care aflăm detalii despre istoria înfiinţării Coloniei şi neştiute complicităţi  diplomatice.
     Cea de a XI-a ediție a Zilelor Filmului German la București are loc în perioada 4-10 noiembrie 2016, la Cinemateca Eforie (filmele pentru copii sunt difuzate în parteneriat cu KINOdiseea). Ultima proiecție are loc în Club Control (joi, 10 noiembrie, de la ora 21.00), eveniment la care intrarea este gratuită. Aici va avea loc proiecția filmului Moarte hipioţilor!! Trăiască punk-ul!, scris şi regizat de Oskar Roehleravând, urmată de concertul trupei germane Jolly Goods.
     Detalii: www.goethe.de
(04.11.2016)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ada solomon, cinemateca eforie, institutul goethe bucuresti, mihai fulger, zilele filmului german

Opinii: