De fiecare dată când moartea smulge pe cineva din rândurile noastre, deplângem golul lăsat, pierderea încercată de mişcarea noastră artistică. În cazul lui
Ştefan Ciobotăraşu, suferinţa creşte direct proporţional cu amploarea personalităţii sale creatoare, cu talentul unui
Mare Actor.
Am lucrat în dese rânduri împreună, la teatru şi la film. Păstrez în mine tot ceea ce talentul său generos dăruia din plin în procesul complicat şi atât de imprevizibil al realizării spectacolelor şi filmelor. Îmi răsună şi acum în urechi timbrul cald al vocii lui, cu dulcile inflexiuni moldoveneşti, cu unda subterană de umor căptuşind frazele, cu forţa apăsată a afirmării idealurilor umaniste. Îmi stăruie în faţa privirilor robusteţea masivă a personajelor pe care Ie-a însufleţit cu o subtilă înţelegere a resorturilor lor interioare, cu o mare disponibilitate pentru adevărul omenesc al fiecăruia.
Născut la 21 martie 1910, în comuna Lipovăţ, judeţul Vaslui, Ştefan Ciobotăraşu şi-a făcut studiile la laşi la Academia de muzică şi artă dramatică «George Enescu» unde l-a avut profesor pe poetul Mihai Codreanu.
Tinereţea lui Ştefan Ciobotăraşu este legată, la începuturi, de toată viaţa artistică a laşului, de perioada de glorie a Teatrului Naţional din laşi, perioadă în care in jurul acestei scene gravitau mari personalităţi ale vieţii culturale româneşti ca scriitorii Mihail Sadoveanu, Gh. Topîrceanu, lonel Teodoreanu, Mihai Codreanu, George Mihail Zamfirescu, regizorii lon Sava şi lon Aurel Maican.
Pe scena acestui teatru a interpretat cu strălucire nenumărate roluri din dramaturgia românească şi universală.
A fost un mare actor, şi mai mult, un mare actor realist, un creator strălucit de tipuri pe care nimic nu le poate şterge din memorie: Tache din «Tache, lanke şi Cadîr» de Victor lon Popa, Mastacan din «Prietena mea Pix» de V. Em. Galan, «Sfântul Mitică Blajinul» din comedia lui Aurel Baranga, Vlaicu din «Vlaicu şi feciorii lui» de Lucia Demetrius, Mogârdici din «Luceafărul» de Delavrancea, ca să amintesc doar câteva din creaţiile sale în piese româneşti, iar din dramaturgia universală realizarea sa din «Livada cu vişini» de Cehov, Luca din «Azilul de noapte», capelanul din «Sfânta loana», căpitanul Shotover din «Casa inimilor sfărâmate» fermierul J.H. Curry din «Omul care aduce ploaie», soldatul Ivan Sadr din «Omul cu arma» şi câte încă.
În filme, fiecare apariţie a lui Ştefan Ciobotăraşu iradia o extraordinară autenticitate, indiferent dacă întruchipa un bătrân şi înţelept dac (în
Columna), un viguros muncitor comunist grevist (în
Lupeni '29), un muncitor de astăzi (în filmul
Erupţia), un ţăran-soldat cu inimă largă (în
Pădurea spânzuraţilor), un boier viclean (în
Neamul Şoimăreştilor), un funcţionar de treabă, tată iubitor (în
Străinul) sau un încercat om al şantierelor (în
Dimineţile unui băiat cuminte), un marinar cu experienţă (în
Valurile Dunării). Arcul său de actor dispunea de o infinitate de săgeţi şi simţul firescului, al adevărului artistic, ghida sigur spre ţintă fiecare săgeată. Capacitatea sa de comunicare cu cei cărora li se adresa de pe scenă sau de pe ecran l-a făcut să cucerească deplin adeziunea celor mai largi pături de spectatori, care l-au preţuit şi l-au iubit, răsplătind cu aplauze entuziaste remarcabilele merite artistice ale lui Ştefan Ciobotăraşu.
Cel care a ştiut, cu atâta inspiraţie şi măiestrie actoricească, să ne dăruiască momente de înălţătoare bucurie şi o desfătare artistică, şi-a consumat existenţa transferând-o într-o vastă galerie de tipuri care-i vor perpetua amintirea. Numele lui Ştefan Ciobotăraşu va rămâne definitiv înscris cu litere de aur în panteonul teatrului şi al filmului românesc.