REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Ce vedem la a X-a ediție Les Films de Cannes à Bucarest


     La conferința de presă, organizată de Cristian Mungiu pentru a anunța programul din acest an, directorul festivalului a vorbit despre creșterea acestui eveniment, de la 5 filme proiectate la București, la prima ediție, la peste 100 de filme în 10 orașe,  în 2019.
     Multe secțiuni, evenimente colaterale și invitați speciali alcătuiesc o structură la care lucrează o echipă timp de un an. În afară de filmele din selecția festivalului de la Cannes, avem filme românești în avanpremieră sau la Works in Progress, secțiune la care sunt invitați selecționeri de la marile festivaluri. Managing Talents pentru actori da și atelierul Cum citim un scenariu?, susținut de Jacques Akchoti, profesor de scenaristică și regie la prestigioasa școală franceză de cinema La Femis, programe cu scurtmetraje românești, dar și de la La Femis, Un minut de cinema, programul pentru adolescenți, sunt câteva dintre ofertele festivalului.
     Un eveniment special, inițiat în acest an, este Ivanov 50, aniversarea actorului Vlad Ivanov. Organizatorii își propun să sărbătorească câte un cineast în fiecare an.  
     Les Films de Cannes à Bucarest a avut prima ediție în 2010, la inițiativa regizorului Cristian Mungiu, cu sprijinul Delegatului General al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux. Între timp, în echipă au intrat Cristina Gavrilă, Andrei Tănăsescu, Flavia Dima, Ilinca Mihăilescu, Crăița Nanu, Ioana Sărăcilă, Domnica Predoiu, Dan Lupu.
La conferința de presă a participat și Xavier Leroux, director al Institutului Francez din București, partener al festivalului.
     Les Films de Cannes à Bucarest este organizat de Asociația Cinemascop și Voodoo Films, susținut de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Naţional al Cinematografiei, realizat cu sprijinul SACD - Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques, Reprezentanța Comisiei Europene în România și mulți alți parteneri.
Detalii: filmedefestival.ro / facebook
Imagine: Elena Badic
Montaj: Radu Georgescu
 
(15.10.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei tanasescu, cristian mungiu, les films de cannes a bucarest 2019

Opinii: