Ce am învățat la Sarajevo (II): Anda Pușcaș Pack(ed) & Pitch(ed)

     Anda Pușcaș a participat la Sarajevo Talents 2015 în programul pentru tineri regizori și la Berlinale Talents 2013, la cel pentru directori de imagine (spulberând mitul că Sarajevo e primul pas spre Berlin).

     Pack&Pitch este un laborator de pitching din cadrul ST, ținut de Gabriele Brunnenmeyer și Selina Ukwuoma, la care se pot înscrie producătorii și regizorii cu un proiect. Miza workshop-ului sunt cele două premii, o invitație la Cinelink sau post-producție de sunet în valoare de 4000 euro la Studio Chelia – și cel pe care l-a câștigat Anda la prezentarea publică a proiectului ei, Sol.
     Anda a terminat Facultatea de Film, secția Imagine, în 2012 (UNATC), a lucrat la mai multe proiecte ca director de imagine, dar a și regizat trei scurtmetraje, două dintre ele experimentale, Wait-Help (2010) și Edge (2012), și documentarul Stremț 89 (2012), care a luat mai multe premii la festivaluri studențești și de scurtmetraj.
     Prima parte a articolului despre Sarajevo Talents poate fi citit aici.

     Cu ce scenariu te-ai înscris la Pack & Pitch?
     Cu Sol, un scurtmetraj de 10 minute, despre un copil dintr-o comunitate izolată de la munte, care află că fratele lui mai mare s-a decis să se ofere drept jertfă zeului lor, în speranța că va aduce ploaia după o secetă lungă.
 
     În ce stadiu de dezvoltare era Sol când te-ai înscris? 
     Mă gândeam de mult timp la ideea asta, dar nu apucasem să o scriu. Găsisem locații, erau aproape de orașul meu natal, și actorul principal (un băiat de opt ani), dar problema mea era scenariul. La GoEast, unde am câștigat Development Award, am avut doar un sinopsis. Între timp, am scris scenariul, iar momentan îmi caut producător român.
 
      Ai participat la Pack&Pitch și la regie. Cum ți-ai împărțit timpul?
     Din păcate, programul de la Pack&Pitch, care era foarte important pentru mine, se suprapunea cu cel al regizorilor, așa că la regie nu am ajuns. Știu că regizorii au lucrat cu actorii în cadrul Film Stage Studio, au regizat scene și chiar au jucat ei în câteva.
 
     Cum s-a desfășurat Pack & Pitch?
     A fost cea mai frumoasă experiență a mea de până acum la un workshop. Au fost trei zile intense, am lucrat în grup, dar și individual, am avut cursuri și muncă practică. Am fost șase oameni cu șase proiecte și am avut doi mentori, Gabriele Brunnenmeyer și Selina Ukwuoma, care ne-au ajutat să ne pregătim pentru un pitch în fața publicului și pentru o prezentare în scris. Ne-au arătat cum ar trebui să arate un one pager, prezentarea proiectului într-o pagină: logline, sinopsis, motivația regizorală. Apoi ne-au învățat ce înseamnă pitching, de la elementele pe care trebuie să le atingi în discurs la starea de spirit în care trebuie să fii când vorbești despre proiect. A fost un exercițiu greu, dar foarte folositor, să condensez toate informațiile despre proiectul meu în cât mai puține cuvinte, după care să găsesc altă modalitate de a-l prezenta oral, fără să repet informația scrisă pe care publicul de la pitch o avea deja în mâini. Am lucrat mult individual cu ele, chiar și pe scenariu. Am fost impresionată de implicarea lor, de atenția la detalii și de faptul că și-au dat toată silința să ajungem la cea mai bună formă pentru a ne prezenta proiectele.
 
      Ați lucrat cu amândouă sau erați împărțiți pe grupe?
     Am avut două sesiuni. În prima am lucrat doar cu câte un mentor și pentru fiecare dintre noi a fost diferit. Eu am lucrat cu Selina, am vorbit mult pe scenariu și despre punctele forte ale proiectului. Apoi fiecare și-a scris logline-ul, sinopsisul și intenția regizorală, urmând ca la a doua întâlnire, unde am lucrat cu amândouă timp de o oră, să trecem prin prezentarea scrisă și să o îmbunătățim. Mi-a plăcut că am construit mai multe variante și am văzut care sunt părțile pro și contra, până am ajuns la cea care e în catalog. Dacă vorbeam cu Gabriele, Selina edita pe laptopul ei și zicea „Uite, mi se pare că ar fi mai potrivit cuvântul ăsta”. Chiar am simțit că am parte de atenția și grija lor, și-au dat toată silința nu doar ca să avem o prezentare coerentă și cuprinzătoare, dar să se înțeleagă și atmosfera pe care vrem să o creăm și impactul pe care proiectele noastre îl vor avea asupra publicului.
 
     Cum a fost discuția pe scenariu?
     Selina e profesoară de scenaristică și script-consultant. Eu am venit aici cu un prim draft, dar ea a fost încântată că e o dramă așa cuprinzătoare în șapte pagini și nu i s-a părut ca ar trebui să mai adaug ceva. I-a plăcut scenariul meu. Pentru că nu am mai scris până acum, mă interesa să văd dacă se înțelege tot ceea ce voiam și dacă pot să explic anumite lucruri în altă manieră. Înainte să mă întrebe ce-am vrut să spun cu scenariul, mi-a zis direct ce a înțeles ea și s-a potrivit foarte bine cu intenția mea. Și asta mi-a dat încredere în proiect. Am vorbit despre backstory-ul personajelor, despre cât de mult pot să las în afara poveștii.

     Cum au fost întâlnirile la care v-ați prezentat proiectele între voi?
     Asta a fost foarte mișto. Am mai participat la un workshop de pitching, în primăvară, la East West Talent Lab din cadrul festivalului GoEast din Germania, unde am avut o repetiție, în care am pitch-uit între noi înainte de prezentarea oficială. Dar erau vreo 15 proiecte și devenea foarte obositor. La multe dintre ele nu apucai să dai feedback serios pentru că fiecare aștepta să-i vină rândul să prezinte. Aici a fost altfel. Am funcționat foarte bine ca grup, pentru că eram doar șase, atmosfera creată de cele două coordonatoare a fost specială și pentru că simt că ne-au plăcut toate proiectele, cel puțin mie mi-au plăcut toate celelalte. Iar feedback-ul a fost consistent, chiar s-au dat soluții folositoare. Fiecare prezenta cum voia și încercam cu toții diferite idei, apoi ceilalți dădeau feedback și abia la final interveneau Selina și Gabriele cu sugestiile lor, apoi făceau un rezumat cu ce ar trebui schimbat. Seara, fiecare și-a ajustat prezentarea, iar în ziua următoare am avut pitch-ul.
 
     Vrei să filmezi tu?
     Vreau să fiu director de imagine, pentru că o mare parte din timp am petrecut-o gândind stilul vizual al filmului, dar am nevoie de un operator de cameră. Mi-ar plăcea mult să filmez eu, dar fiindcă am un copil și animale, multă filmare în regim, un operator de cameră mi-ar da mai multă libertate să lucrez cu băiatul din rolul principal.
 
      Cine mai e în echipă?
     Dragoș Dulea va monta, lucrăm de multă vreme și suntem împreună. Ne consultăm mult pe regie, scenariu, tot, probabil îl vom coregiza. Iar scenariul e scris de mine, după o idee de-a tatălui meu, care e foarte pasionat de istorie.
 
     E un film istoric?
     A fost gândit ca un film istoric, deși eu n-am fost bună niciodată la istorie. Cred că toți colegii mei care or să audă că fac un film istoric vor râde mult. Dar am aflat despre sacrificii și m-a interesat ideea că, în zona noastră, oamenii se ofereau voluntar ca jertfe. Era cel mai onorabil și important lucru care se putea întâmpla în viața lor, să fie ei cei care se întâlneau cu zeul și îi spuneau despre problemele poporului lor. Inițial m-a fascinat modul ăsta de gândire, total diferit de al meu, după care mi-am dat seama că e o provocare să spun o poveste, ca într-o bulă atemporală, despre familie, nu neapărat despre sacrificiu. Cred că legăturile familiale nu s-au schimbat atât de mult de-a lungul timpului și că drama de a trăi cu deciziile pe care nu le înțelegi sau nu le accepți ale unei persoane iubite era aceeași atunci ca acum, mai ales prin ochii unui copil. Teoretic, e un film istoric, pentru că nu se mai oferă sacrificii zeilor, sper, pe teritoriul României azi, dar nu vreau să pun accent pe asta. Nu o să fie filmat ca un film istoric. Vreau să pară totul real. Am avut tot timpul impresia că filmele istorice sunt tratate cu o oarecare condescendență de către autorii lor, cu o anume distanțare de subiect, ca și cum pur și simplu asta făceau oamenii pe vremea aia – se sacrificau și gata. Eu aș vrea să fie o experiență viscerală, să simți că ești acolo și că se întâmplă acum.
 
    Cum te-a ajutat participarea la Sarajevo Talent Campus?
    Motivul principal pentru care am venit aici, înainte să aflu cine sunt mentorii sau care este programul, a fost să ies din zona mea de confort și să mă oblig să pitch-uiesc, pentru că mi-e groază de vorbitul în public. Atmosfera din grupul nostru și repetiția generală m-au ajutat foarte mult. La pitch știam ce am de făcut, emoțiile au venit mai mult după ce am terminat. A contat foarte mult și să aflu de această structură a pitch-ului, pe care o pot folosi ca bază pentru a prezenta și alte proiecte, fie că o respect sau divaghez de la ea. Apoi, sunt foarte bucuroasă că le-am cunoscut pe Selina și Gabriele, pe ceilalți colegi de la Pack & Pitch. Chiar ne-am încurajat și ne-am ajutat reciproc și sper să facem asta și pe viitor. Unul dintre participanți, o producătoare din Estonia, chiar s-a oferit să-mi coproducă filmul.


Reel Anda Pușcaș, director de imagine