​Bună seara, Irina!

     Cronica TV
     Poate că un titlu similar mai este de câteva ori în acest număr de revistă, îmi cer scuze, s-au făcut şi filme numite cam aşa, dar ţin să-l mai folosesc o dată în acest colţ de pa­gină, pentru a vorbi despre un rol şi o actriţă. Rolul este loana Boiu. Actriţa este Irina Petrescu. Deci, bună diminea­ta, Irina! loana Boiu din Suflete tari va rămâne, sigur, unul din marile roluri ale acestei actriţe, mereu fascinante, pe care o vedem, din păcate, atât de rar pe marile ecrane. Pe scena Teatrului «Bulandra», câteva seri pe săptămână (nu prea multe), Irina Petrescu îşi rea­lizează bijuteriile interpretative cu ace­eaşi baghetă de artist-vrăjitor; dar noi o vedem rar, e vina noastră, desigur, am văzut Elisabeta I-a la premieră, am văzut Ferma la premieră şi, specta­colele trec seară de seară, fără noi, deşi ar trebui, neapărat, să mai fim din când în când pe acolo, personajele îşi au şi ele viaţa lor, înnobilată de cristalul sufletesc al actorilor, cu infinite sclipiri lăuntrice. Pe marele ecran, n-am mai văzut-o demult pe Irina, nu neapărat din vina noastră, dar sigur dintr-o vină a cuiva, pentru că nu este de înţeles cum de Ia debutul acela minunat din Valurile Dunării, doar câteva alte per­sonaje i-au împrumutat chipul, cu lu­minile şi umbrele sale atât de particu­lare în Duminică la ora 6, Răutăciosul adolescent sau Facerea lumii, în Din­colo de pod, în Acţiunea «Autobu­zul» sau Trei zile şi trei nopţi... Puţine, foarte puţine pentru o mare actriţă, care a ştiut dintotdeauna să-şi treacă perso­najele prin purgatoriul unei inteligenţe sfredelitoare, în căutarea adevărului lor intim, esenţial.
     Dar am văzut-o recent pe Irina Pe­trescu în remarcabilul spectacol de televiziune aI lui Cornel Todea (care ne dovedeşte, încă o dată, că este un regizor de reala forţă creatoare, că nu este «singur printre prieteni» când are ceva de spus în montările sale) şi am uitat, subit, toate supărările noastre: loana Boiu, acest magnetic personaj camilpetrescian, i-a prilejuit actriţei unul dintre marile roluri ale carierei sale artistice. Din amnar şi cremene de «suflete tari» a tâşnit o flacără orbi­toare, cu râuri de safir şi smarald, de diamant şi rubin. Piesa lui Camil Petrescu, Suflete tari, n-a fost niciodată o încercare regizorală şi actoricească uşoară, dar nu cred că acesta este motivul principal al prezenţei sale foarte rare în repertoriile teatrelor, mai curând este vorba despre o anume comoditate a unora, tentaţi de «avantajele» minimei rezistenţe. Temeritatea tele-realizato­rilor a fost răsplătită. Într-un spectacol tensionat de idei, cu alte multe valo­roase interpretări actoriceşti — lon Ca­ramitru, Valeria Seciu, Costel Constan­tin, Alexandru Repan, Mircea Anghe­lescu — Irina Petrescu propune o loană Boiu antologică. Aspră şi feminină deo­potrivă (variantele scenice — puţine — anterioare ne obişnuiseră cu o loană aspră şi colţuroasă), rasată şi subtilă, autoritară şi tăioasă, mândră şi gene­roasă, loana Boiu poartă în ea parcă o întreagă genealogie, spiritul unei cla­se. Jocul Irinei Petrescu, de mare mo­dernitate, conferă personajului o viaţă lăuntrică de neobişnuită intensitate. Şi Irina Petrescu intimidează, intimidează, intimidează, cum a făcut-o întotdeauna intimidează, cucerind.
     O vedem rar pe scenă, pe micile şi pe marile ecrane... Dar după ce o ve­dem, după ce-i simţim incandescenţa trăirilor lăuntrice, cu tăişuri de gheaţă, personajele ei ne ţin cu respiratia tăiată până la apariţia viitoare.
     Bună dimineata, Irina!