Filmul este o coproducție Italia, Bulgaria, România și Macedonia, coproducătorul român fiind
Ada Solomon prin compania Parada Film. Distribuitorul în cinematografele românești este microFILM.
Premiera mondială a avut loc la Festivalul de Film de la Veneția 2015 și a fost urmată de participări la mai multe festivaluri internaționale: a câștigat Silver Award la Luxor African and European Film Festival, Egipt, Premiul „Corso Salani” pentru cel mai bun lungmetraj la Trieste Film Festival, dar și Premiul pentru cea mai bună imagine la Tirana International Film Festival.
Banat (Călătoria) îi are în rolurile principale pe Edoardo Gabbriellini, Elena Radonicich, iar Piera Degli Esposti și
Ștefan Velniciuc interpretează rolurile cheie ale poveștii filmului în Italia, respectiv în România.
Ivo și Clara sunt doi tineri aflați în plină criză, un moment apăsător îi privează de libertatea de a visa. Sunt doi străini care își împart bunele și relele vârstei de 30 de ani, precum și dezamăgirea față de tot ce îi înconjoară. Clara a ieșit dintr-o relație de lungă durată și e pe cale să își piardă locul de muncă. Ivo este șomer, iar frustrările îl împing spre o decizie radicală. Este povestea unei emigrații în sensul opus celei obișnuite: nu din România în Italia, ci din Italia în România.

Filmările au fost realizate anul trecut, scene importante fiind turnate în România, la Voinești (Târgoviște), și pe malul Mării Negre.
Adriano Valerio și Ezio Abbate semnează scenariul lungmetrajului, scenografia filmului pentru scenele din România este realizată de echipa condusă de Adrian Cristea, iar monteurul este
Cătălin Cristuțiu.
Detalii:
Facebook