​Apostolul Bologa și un personaj numit ambiantă

     Revăzând „Pădurea spânzuraților”
     În marele film al lui Liviu Ciulei, ambianţa devine ea însăşi dramatis personae. O am­bianţă halucinantă chiar şi în dimensiunea ei liric-poetică (scena de dragoste din pădure dintre Apostol şi Ilona, trăsura dezafectată în care se retrag doi prieteni într-un răgaz al luptei ca să asculte luminosul concert de Mo­zart, „masa tăcerii”, unde se desfăşoară, într-o solemnitate de orgă, ritualul ultimutul prânz al condamnatului). Halucinantă mai ales prin acel tablou al frontului, coşmar compus din detalii grotesc-naturaliste: curtea popotei cu devălmăşia ei de răniţi şi hălci de animale duse spre bucătărie, buda în jurul căreia se poartă, grotesc, discuția despre la­şitate a ofițerilor, noroiul unde se învălmă­şesc bocanci şi copite, cimitirul — cadrul umilinţei Rozei, târându-se jalnic după ofițerul scârbit. Sau Bologa dezertând dintr-o închisoare casnică: dormitorul cu şifonierul lui ro­coco, cu patul cufundat în cuverturi albe, dantelate și o tânără logodnică alintată şi mondenă, atât de departe de tot ce însemnă pentru bărbat în clipe aceea războiul cu uci­derea fraţilor.
     Formaţia de plastician şi arhitect a lui Liviu Ciulei recunoscut la Cannes pentru valoa­rea regiei saIe cinematografice — a făcut obiectul multor însemnări. S-a analizat însă mai puţin ce a adus această cultură plastică unei arte eminamente dinamice ca filmul. Și anume, efectele obţinute din dialogul savan­telor linii, volume, lumini, cu personajele în mişcare. Cu omul pus în acest cadru minu­ţios gândit, decupat şi apoi analizat cu talent de aparatul lui Ovidiu Gologan. Un exemplu Bologa, plimbându-se prin faţa ferestrei, agitat, prins ca într-un cleşte de reflectoarele scrutând tranşeele, reflectoarele ce-I vor sur­prinde curând pe el încercând să dezerteze. Este metafora care, alături de spânzuratoarea de la începutul filmului, anunţă plastic (dar dinamic, nu static) întreaga desfăşurare a dramei.
     Un ambient copleşitor redimensionează drama particulară ridicând-o la puteri noi de semnificare a condiţiei umane în genere. Nu doar în război.