REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



ANTI-instagram: Vernisaj și expoziție, în 3 aprilie la MNAC


     Fotografii analog, scurtmetraje pe peliculă, benzi desenate și picturi realizate de adolescenți: One World Romania la Școală vă invită la expoziția-intalație „ANTI-instagram”, realizate în urma unui atelier de documentare creativă, care a avut loc în luna august 2018, la Anina. Vernisajul expoziției va avea loc la MNAC (etajul 4), în data de 3 aprilie, începând cu ora 19:00, urmat de un concert al unui invitat special.
     Vara trecută, douăzeci de adolescenți din jurul țării au stat timp de o săptămână și jumătate în Anina, explorând realitățile sociale ale unui fost oraș minier, momentan dezindustrializat, prin mijloace artistice vizuale. Lucrând în echipe, aceștia au realizat documentare de scurtmetraj pe peliculă, fotografii pe film și Polaroide, benzi desenate și picturi bazate pe istoria localității, dar și istoriile locuitorilor din oraș. Astfel, în cadrul vernisajului, va avea loc și o proiecție a filmelor realizate de către echipele de adolescenți, acestea putând fi de asemenea vizionate pe tot parcursul expoziției.
     Rezultatul cercetării multidisciplinare a celor douăzeci, care a îmbinat teoria antropologică și istorică cu practici artistice diverse va fi putea fi vizionat la Muzeul Național de Artă contemporană între 3 și 14 aprilie, la etajul 4.
     Artiști are au participat sunt: Alexandra Apețean, Luisa Balaban, Octavia Bortișcă, Dalesia-Ariadna Cozorici, Ilie-Nicușor-Gabriel Horvath, Ionuț-Andrei Martalog, Dragoș-Andrei Mîndrilă, Macrina-Maria Moldovan, Andrei-Olivian Movileanu, Iris Nedea, Theodor-Cristian Niculae, Irina Novac, Sara-Patricia Pongrac, Anca Pol, Iuliana-Alexandra Radu, Patricia-Ioana Sas, Andrada-Teodora Țiganea.
     Atelierele de documentare creativă reprezintă cel mai nou proiect al One World România la Școală, inițiat la sfârșitul lunii august 2018. Dedicat liceenilor pasionați de explorare vizuală, antropologică și culturală a realităților sociale din zilele noastre, atelierele reprezintă un spațiu în care adolescenții pot experimenta povestea unui spațiu aparte folosindu-se de diverse practici artistice precum fotografia, desenul, filmatul pe peliculă, realizarea de benzi desenate și alte forme creative de documentare.
     Conceptul expoziției este realizat de Pavel Sterec și Petra Dobruská, conceptul atelierului de Petra Dobruská și Ioana Brăilescu, fotografii siluete – Adi Bulboacă, Nicu Lazur, concept afiș – Studio Super:Serios, producția expoziției – Andrei Mocanu.
     Detalii: One World la școală
(28.03.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: atelier documentare creativa la anina, atelier documentare creativa liceeni, expozitia instalatie anti-instagram, one world romania la scoala, vernisat mnac

Opinii: