Sâmbătă, 11 august,
Andra Guți a primit Premiul pentru cea mai bună actriță la
Festivalul de la Locarno, pentru rolul său din
Alice T., în regia lui
Radu Muntean. În cel de-al șaselea lungmetraj al regizorului, Andra Guți o interpretează pe Alice Tarpan, o tânără de 16 ani, cu o adolescență complicată. Premiul prestigiosului festival a fost acordat, la ediții anterioare, unor actrițe ca Isabelle Huppert, Brie Larson sau Robin Wright.

„Mă bucur mult pentru Andra. S-a aruncat cu capul înainte în filmul nostru și acum are o primă confirmare că munca și sacrificiul ei se văd pe ecran. Eu, în orice caz, i-am dat de mult premiul ăsta. A fost o plăcere să lucrăm împreună“, ne spune Radu Muntean. La rândul său, Andra Guți mărturisește că participarea sa la
Alice T. „a fost cu siguranță cea mai intensă perioadă a vieții mele“.
Andra Guți s-a născut la Valladolid, Spania, în 1999, și a absolvit Liceul de Arte „Dinu Lipatti” în 2018. Alice este primul ei rol principal, rol pentru care a participat la un casting cu peste 800 de tinere actriţe. Filmările au avut loc imediat după ce Guți a împlinit 18 ani.
Cea de-a 71-a ediție a Festivalului a avut loc intre 1 și 11 august 2018. Înființat în 1946, este unul dintre festivalurile de film cu cea mai veche tradiție, fiind recunoscut ca o platformă de prestigiu pentru filmele de artă.
Alice T. va putea fi văzut
în cinematografele din România începând cu 9 noiembrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.