Alice T., cel mai nou lungmetraj regizat de
Radu Muntean, a avut premiera mondială pe 4 august, în cadrul competiției internaționale a
Festivalului de la Locarno. Filmul s-a bucurat de recenzii pozitive în presa internațională după proiecția de gală,
Screen International apreciind că este „adânc înrădăcinat în caracter și în defectele și contradicțiile care îi definesc pe oameni.”
a.jpg)
Rolurile interpretate de Andra Guți și
Mihaela Sîrbu creează „cea mai frumoasă relație văzută în acest an în cinematografia românească”, notează
Cineuropa, iar
Cinemagia anunță în cronica filmului o „captivantă analiză a unei vârste imposibile”.
Alice T. va putea fi văzut în cinematografele din țară începând cu 9 noiembrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.
Alice Tarpan (Andra Guţi) are, la cei aproape 17 ani ai săi, o adolescență complicată. Nu e vorba doar de problemele de la școală sau că nu e sigură cu cine a rămas gravidă, dar mai ales de faptul că mama ei adoptivă, Bogdana (Mihaela Sîrbu), a aflat de toate astea.
Detalii:
Facebook