REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Am refuzat scenarii care nu mă atrăgeau…”


     Pădurea spânzuraţilor cu tot premiul de prestigiu internaţional pe care l-a obţinut la Cannes, nu s-a vândut, sau nu s-a vândut în măsura în care ar fi trebuit. Şi asta cred, datorită faptului că pe afiş nu erau nume de actori de circulaţie mondială. Kovács, Ciobotăraşu, Schäffer, Rebengiuc sau Ana Széles şi Gina Patrichi erau toţi excelenţi, dar iată că nu a fost suficient. De aceea cred în coproducţie ca mijloc de pătrundere a filmului românesc pe piaţa mondială. Ideea de coproducţie nu se justifică pe linie artistică, cum spuneam avem actori foarte buni, scenografi, operatori foarte buni, dar ea se justifică pe linie de difuzare. Pădurea spânzuraţilor a dovedit din plin acest lucru.
     În aceşti ani în care am rămas în afara platourilor de fiimare, am încercat să lucrez la o coproducţie pe un scenariu care mă interesa, dar ea nu s-a perfectat. Am refuzat apoi scenarii care mi-au fost propuse dar care nu mă atrăgeau, ca De trei ori Bucureşti, Această fată fermecătoare. De mai mulţi ani doresc să filmez „Visul unei nopţi de vară”. De ce? Pentru că acest proiect a născut în mine un lucru esenţial, pentru că mi se potriveşte. Şi cred de asemenea că un astfel de film ar putea impune cinematografia românească peste hotare. Cum spuneam, filmul nostru are forţe artistice, interpretative de prim rang, dar dramaturgia noastră cinematografică nu se situează pe acelaşi plan. Cred astfel că e bine să valorificăm ceea ce avem bun pe un subiect internaţional, cu o rază de penetraţie mare. Japonezii nu s-au sfiit să facă un film despre „Macbeth”.
     În ultimul timp am constatat cu bucurie că regizorul a fost „reabilitat”. Este un adevăr care trebuie să-şi recapete confirmarea. Adevărul acesta este uneori greu de perceput deoarece imensa majoritate a filmelor turnate sunt producţii de serie. Dar cum în artă excepţia creează regula... Regizorul este important pentru că el este primul care vede filmul. Eu în clipa de faţă sunt spectatorul „Visului unei nopţi de vară”. Filmul mi se proiectează în fiecare seară pe tavanul camerei mele. A fi regizor înseamnă tocmai să poţi reprezenta o acţiune într-o suită de imagini cărora să le dai caracter, realitate. De pildă, în Ivan cel Groaznic sau 81/2 singurul, unicul autor este regizorul. Am dat aceste două exemple pentru că sunt cele care mă animă cel mai mult. De obicei ca artist eşti mobilizat în două cazuri: când vezi o operă foarte proastă, atunci încerci să repari făcând tu un lucru bun, sau când vezi o operă de artă foarte bună, atunci vrei să faci şi tu la fel.
     Anticipând perfectarea unei coproducţii vă pot spune câte ceva despre „Visul”. Aş vrea să păstrez textul integral, încercând ca materialul poetic să cuprindă cât mai multe zone ale existenţei noastre, grefat pe realitatea contemporană, reprezentând organic punctul nostru de interpretare, concepţia noastră actuală. Evaziunea într-un spaţiu oniric ca şi în 81/2, îţi dă libertatea să compui semnificaţii, aluzii mult mai percutante decât dacă te-ai păstra în planul concret-real. În acest univers, eroii se vor mişca ca într-o lume a lor, credibilă cinematografic şi recognoscibilă în raport cu existenţa noastră. Aş vrea să condensez în imagini esenţe rezultate din suma experienţelor umane şi artistice, un film care să cuprindă forţa şi limitele de imaginaţie ale omului de-a lungul veacurilor. Adică aş vrea să fiu în stare să fac un film care să nu se fi putut face fără tot ceea ce s-a făcut înaintea lui. De pildă, în acest film aportul lui Hieronymus Bosch faţă de omenire trebuie fructificat. Asta nu înseamnă că filmul va fi un studiu de istorie a artelor, dar evoluţia artelor ar trebui, de exemplu, să explice fenomenul de comportare a tineretului de astăzi. Cum? Acest cum aş vrea să fie concluzia filmului.
 
(Cinema nr. 9, septembrie 1968)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: liviu ciulei, regizor, regizori romani

Opinii: