„Adela” și „Secvențe” în critica internaționale

     În ultimii ani am avut numeroase prilejuri de a citi în recenziile unor festivaluri punctul de vedere laudativ al confraților noștri de pe alte meridiane despre filmul românesc. Prilej reînnoit acum de participarea la două festiva­luri necompetitive. Este vorba de Festivalul internațional de ta Hyderabad care a reținut în selecție Adela de Mircea Veroiu și de confruntarea internațională de la New York în cadrul programului „Noi regizori, noi teme” de la Muzeul de arta și de la Lincoln Center, unde a fost prezentat Secvențe de Alexandru Tatos.
     Le dăm cuvântul:
 
     Cinema India International Nr. 2/1986
     „Unul dintre cele mai interesante filme pre­zentate la FILMOSTAV '86 (Festivalul interna­țional de la Hyderabad) a fost Adela de Mircea Veroiu. Autorul are o privire lirică asupra evoluției unui personaj, de la copilărie, ado­lescență, maturitate și până către acea zona de început a amurgului vieții, când împlinirea nu mai depinde cu totul de implicare (...)" Cronicarul compară filmul cu o operă roman­tică din literatura indiană din care citează pentru a se face mai bine înțeles: „Te-am vă­zut întreaga mea viață și totuși nu m-am să­turat să te privesc”, și continuă comparația: „Regizorul scrie în jurnalul său de filmare: „Cred ca felul cum înaintezi spre bătrânețe este, să-i spunem, una dintre cele mai auten­tice forme ale curajului cotidian”. Ei bine, Ve­roiu transforma acest curaj în poezie. Atrac­ția resimțită pentru tânăra fată de către inte­lectual este expresia sublimării romantice a unui sentiment redat printr-o privire cinetică și o compoziție sonoră care dovedesc geniul de cineast al lui Veroiu.
 
     The New York Times 8 aprilie 1986
     „Secvențe este axat pe o idee pirandeliană elaborată încetul cu încetul de regizorul Ale­xandru Tatos”, își începe Walter Goodman cronica. După o expunere detaliată a story-u­lui mozaicat, criticul apreciază modalitatea prin care: „Tatos ne dirijează atenția către tehnicienii echipei de filmare trecând din spa­țiile întunecate către spațiile luminoase și păstrând mereu ridicat semnalul sonor din planul real, pentru a nu ne lăsa să uitam nici o clipă artificiul său”. Goodman analizează apoi secvența finală, din restaurant, unde: „Cei doi vârstnici figuranți tulbură prin discuția lor atât de înfierbântată bunul mers al filmării, dovedind că realității nu-i este permis să interfereze lumea închipuirii. Și-a torturat oare inspectorul, prizonierul sau doar l-a păl­muit din când în când? A fost oare prizonierul o victimă sau a fost un informator? Au fost oare cei doi doar figuranți de-a lungul între­gii lor vieți? Nu primim niciun răspuns, dar aceasta dilema constituie însuși miezul filmu­lui”, conchide cronicarul newyorkez.
 
     Variety 2 aprilie 1986
     Sub semnătura criticului de la Los Angeles, Roy, citim:
     „Cele trei părți ale filmului sunt mai importante decât suma lor. Privim un film în trei secvențe care țin loc de deschidere. Conțin și final. Pentru publicul american, obișnuit cu continuitatea unui story, filmul poate fi, întru­câtva, deconcertant prin această „lipsă” de structură, totuși ultima parte a filmului se contrează pe situații fascinante, și ar fi putut, la rândul ei, să fie dezvoltata într-un în­treg film. Avem în față un film care ar putea comparat cu cel al lui Truffaut. Noaptea ame­ricană, scrie în continuare Roy detaliind la rândul sau desfășurarea temelor, pentru a ajunge la aceeași concluzie ca și colegul salt de la cotidianul newyorkez: „Ultima treime a filmului este cu totul memorabilă și plină de sensuri, reliefând neașteptat situațiile de până atunci. Scenarist și regizor, Alexandru Tatos, dovedește o mare libertate în alegerea unghiurilor de filmare, pentru a sublinia marea temă a filmului: relația dintre artă și viață”.
 
     The Village Voice 10 aprilie 1986
     „Cea de-a două surpriză venita de la o ci­nematografie din Europa de răsărit a fost fil­mul scris și realizat de Alexandru Tatos, Secvențe. Un film nostim, un eseu câteodată greu de descifrat, dar îndrăzneț, despre cinema și ficțiune. Tema filmului ne este familiară, ca de altfel și decorul — deși acesta este cel dintâi film românesc selectat în întâlnirea „Noi re­gizori, noi filme” — dar el dă filmului farmecului său irezistibil. Dacă spectacolul așa-numitei vieți reale, interferându-se cu viața unei echipe de filmare, este obișnuit, — amintește de Noaptea americană — în schimb, cu fiecare întâmplare sau detaliu suntem antrenați într-o discuție mult mai largă despre exerci­tarea puterii și diferite comportamente în fața ei.”