Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Ada Solomon, aleasă în consiliul executiv al ACE Producers


      Producătorii europeni afiliați ACE Producers au ales recent un nou președinte – Antoine Simkine, precum și un nou consiliu executiv.
      În consiliu executiv a fost aleasă și Ada Solomon, care a produs cel mai recent lungmetraj semnat de Radu Jude, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (Globul de Cristal la Katlovy Vary) dar și alte filme premiate la festivaluri internaționale, precum Aferim!, Soldații. Poveste din Ferentari, Poziția copilului. Ada Solomon este membră în board-ul Academiei Europene de Film şi coordonator pentru Romania al European Audiovisual Entrepreneurs (EAVE). Din februarie 2018 este și președinta EWA - European Women's Audiovisual Network. Tot în 2018 a primit Central European Initiative Award, înmânat la Festivalul de Film de la Trieste. În 2013, a primit Premiul European Co-production - Eurimages, în cadrul evenimentului European Film Awards Ceremony de la Berlin. 
     Ceilalți noi membrii în consiliul executiv sunt: Ido Abram (director la EYE Film Institute din Amsterdam), Sébastien Beffa (partener la agenția de vânzări Playtime) și Signe Byrge Sørensen, cunoscut ca producător al filmului The Act of Killing.
     Antoine Simkine are un mandat de doi ani la președinția ACE și este cunoscut pentru filme ca Sangailes vasara (2015), Les oiseaux de passage (2015), și Mr Gay Syria (2017).
ACE Producers, înființată în 1993, este o rețea de profesioniști care încurajează și susține co-producțiile internaționale. Acum are 200 de membri din 45 de țări.
     Detalii: Screen Daily // ACE Producers
(23.07.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ace producers, ada solomon, producatori de film europeni, producatori de film romani

Opinii: