REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

A început Aristoteles Workshop 2017


     Atelierul de film documentar, aflat anul acesta la cea de-a XII-a ediție, a început luni, pe 3 iulie, în Comuna Bata, Județul Arad.
     Cei 12 participanți Aristoteles Workshop l-au întâlnit pe expertul francez Thierry Garrel, fost director al departamentului de film documentar la ARTE France, cu peste 40 de ani de experiență în domeniu. „Suntem la începutul unei noi ere a filmului documentar, iar voi aveți vârsta perfectă pentru a trăi din plin acest moment,” le-a spus Thierry Garrel tinerilor cineaști. Totodată, acesta a subliniat că ediția aceasta va fi una aparte, dat fiind că participanții provin din culturi foarte diferite. Acest lucru va demonstra că în ciuda posibilelor bariere de comunicare, există un limbaj comun în cinematografie, iar diversitatea va pune în valoare creativitatea.
     Până pe 5 august, cei 12 participanți din Croația, Franța, Iran, Israel, Marea Britanie, Olanda, România, Serbia, Turcia, Ungaria și Vietnam vor trece prin toate etapele realizării unui film documentar. În prima săptămână, ei vor parcurge partea teoretică susținută de Thierry Garrel și vor explora zona în căutarea subiectelor. Vor urma apoi patru săptămâni practice, în care cele patru echipe formate din câte un regizor, un cameraman și un editor vor parcurge toate etapele procesului - de la găsirea subiectului, la filmare și montaj – sub îndrumarea tutorilor Nino Kirtadze (Georgia/ Franța)  și John Appel (Olanda).
     „Faceți greșelile pe care nu v-ați permis niciodată să le faceți până acum. Asta vă va conduce către un alt nivel,” i-a sfătuit producătorul Dan Nuțu pe toți cei 12 participanți.
     La final, proiectele realizate în cadrul atelierului vor fi prezentate în fața unui juriu de profesioniști internaționali, la Cinema Arta din Arad, iar cel mai bun documentar va fi recompensat cu un premiu în valoare de 1500€.
     Detalii: aworkshop.org // facebook
(05.07.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: aristoteles workshop 2017, atelier de film documentar, dan nutu

Opinii: