REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



4 secțiuni competiționale și 12 programe tematice la AFF 2019


     Ajuns la cea de-a XXVI-a ediție, Festivalul Internațional Astra Film de la Sibiu va prezenta în acest an, între 14 și 20 octombrie, o selecție a celor mai recente 126 de filme realizate în 45 de țări ale lumii. 47 de titluri din 4 secțiuni competiționale vor intra în cursa pentru premiile Astra Film Festival 2019. Programul e completat de zeci de filme de excepție, grupate după subiectele abordate în 12 programe tematice speciale, care aduc pe marele ecran subiecte care ne frământă pe toți în aceste zile, indiferent de sex, naționalitate sau vârstă. 
     Cele 12 filme selectate în competiția România reprezintă tot atâtea moduri de a explora profund istoria turbulentă a țării și efectele vizibile și mai puțin vizibile asupra prezentului, căutând fără menajamente chipuri ale adevărului. Competiția Europa Centrală și de Est include 11 documentare, care deși sunt diverse ca subiect, au în comun forța cu care reușesc să pătrundă în universul intim al unor oameni sau al unor națiuni din spațiul ex-sovietic. 10 filme puternice realizate de cele mai promițătoare noi voci ale cinematografiei documentare din lume conturează competiția Internațional din acest an. Se împlinesc 20 de ani de când AFF programează în selecția oficială filme produse de universități și școli de film din toată lumea, iar în acest an, cele mai bune 14 filme se regăsesc în competiția DocSchool, aducând laolaltă studenți din România, Germania, Elveția, Portugalia, Anglia, Belgia, Israel, India sau Liban.
     Premiile AFF 2019 vor fi decernate sâmbătă, 19 octombrie, iar filmele câștigătoare vor putea fi revăzute în ultima zi de festival - duminică, 20 octombrie.
     Programul ediției din acest an este unul bogat și variat, iar pe lângă secțiunile competiționale, festivalul propune 12 programe speciale, dominate de filme care antrenează și ascut mintea privitorilor și care îi fac să vadă lumea cu alți ochi. O experiență cinematografică extrem de captivantă îi așteaptă și pe copii și adolescenți, în cadrul festivalului Astra Film Junior, care însumează în acest an peste 20 de filme documentare ce ating subiecte precum: schimbări climatice, dorința unui viitor mai bun, mișcări sociale, justiție sau identitate națională.
     Filmele din programele tematice evocă momente din istoria recentă a Europei, între două ziduri, unul care s-a demolat în 1989, și cel de-al doilea, construit la aproape 30 de ani distanță de teama străinilor (Videograme - România 1989 și Europa 30), privesc la mare adâncime secretele pe care le ascund căsătoria, dragostea și sexul (Sex Work Stories și Marriage, Sex and Beyond), prezintă poveștile unor femei gata să înfrunte viața pentru un ideal, pentru supraviețuire sau pentru binele altora (Puterea e de genul feminin), surprind în detaliu microcosmosul intim al autorilor lor sau al unor națiuni (Aparatul de filmat, membru al familiei și China necunoscută) sau aduc sistemul de justiție mai aproape de cetățeni (Sistemul juridic sub lupă).
     Pentru că, în acest an, s-a stins din viață Asen Balikci, una dintre figurile marcante ale antropologiei vizuale moderne, AFF îi dedică un program-portret care include proiecții de filme și discuții panel. DokStation prezintă la Sibiu trei documentare muzicale din programul ediției din acest an al festivalului omonim. Secțiunea Maeștri ai documentarului conține cele mai recente creații ale unor nume de marcă din cinematografia mondială: Viktor Kossakovsky, Kim Longinotto și Werner Herzog, care aduce pe marele ecran o conversație memorabilă cu nimeni altul decât Gorbaciov. Nu vor lipsi nici proiecțiile-eveniment: Colectiv, Touch Me Not, Siberia în oase și Între chin și amin.
     Detalii: www.astrafilm.ro
(19.09.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: aff 2019, astra film festival sibiu, festival de film documentar, selectia aff 2019

Opinii: