Nu ştiu dacă fotografia prezentată aici este opera unul reporter fotograf sau a unui amator local. Apărută în „Flacăra” din 7 septembrie 1913, şi figurând azi în muzeul „Aurel Vlaicu”, este un instantaneu luat la Blaj în luna august 1911, în timpul unei demonstraţii de zbor a aviatorului. Sigur este însă că — profesionist sau amator — autorul a realizat o cadrare cinematografică de cea mai modernă factură. O sumară analiză ne-o va dovedi.
În primul rând, insolita, pitoreasca, paradoxala împerechere a instrumentului de zbor modern, cuminte aşezat pe pajişte, şi a forfotei de ţărani în straie de sărbătoare din jur, oferă ea însăşi o imagine-şoc. Dar când priveşti mai de aproape calmul şi echilibrul din atitudinea privitorilor, când realizezi că în ei nu apare nici mirare, nici rezervă, ci doar o familiară şi firească apropiere de neobişnuita „maşină de zburat”, îţi dai seama ce conţinut psihologic prezintă primul plan al fotografiei. Fiecare om de aici pare să spună că a văzut prea multe, în generaţiile câtorva mii de ani, ca să se mai mire sau să se sperie de ceva. lar dacă, apoi, te gândeşti la sensul acestei manifestări româneşti, pe o câmpie transilvană, în 1911, înţelegi de asemeni că, dincolo de eveniment, el însuşi senzaţional, şi de substanţa sa psihologică, adânc grăitoare, mai există, şi un al treilea plan de semnificaţii, simbolic.
Dar, înapoindu-ne la analiza imaginii, descoperim în ea, ca în cadrajele de film modern, o neaşteptată importanţă a planului doi. În adâncimea cadrului, dincolo de „aeroplan” — cum îi ziceau contemporanii — apare şi un alt aparat, un aparat de filmare. Fotografia de reportaj a unui eveniment din acea epocă este şi fotografia de lucru a unei filmări epocale. Lângă aparatul greoi, pe „trepiedul său barbar”, apare şi operatorul, un domn elegant, în haine albe şi cu pălărie panama, aşa cum purtau pe atunci operatorii care filmau la ceremoniile oficiale. Şi deodată, planul doi, cu bogăţia lui modern cinematografică, ne deschide o lume nouă, suplimentară, de înţelesuri şi comentarii.
Căci domnul acela este unul dintre primii operatori români, Constantin Theodorescu, care şi-a început activitatea întemeind, în 1910, împreună cu alt precursor, Gheorghe lonescu, cel dintâi laborator cinematografic din ţara noastră. Ceva mai târziu, cei doi s-au despărţit şi au început să lucreze separat. De Gheorghe lonescu vom mai avea prilejul să vorbim. Constantin Theodorescu a creat însă, în 1911, firma „Romania−Films” — anticipând o emblemă ce există şi azi — şi a realizat, până prin 1914, numeroase actualităţi, pe care le prezenta la cinematograful „Naţional” de pe strada Academiei, proprietatea sa. A realizat şi primele documentare mai ample:
Cultura inului în România şi
Agricultura în România, care se păstrează la Arhiva naţională de filme.
Filmările sale au apărut şi pe ecranele sălilor „Urania” de la Viena şi Budapesta, destinate documentarelor. După cum se vede, ştia să fie prezent peste tot unde era nevoie. Şi de astă dată era la Blaj, lângă Aurel Vlaicu. Reportajul realizat de el acolo a apărut la cinematograful „Naţional” în ziua de 25 august 1911, sub titlul
Serbările culturale de la Blaj.
Acest titlu modest închide în el mult mai mult decât spune. El mărturiseşte prezenţa activă a cinematografului românesc, încă de pe atunci, acolo unde trebuia martor pentru posteritate al faptelor celor mai importante din istoria ţării.
