Să încercăm să descoperim banalele atribute ale entuziasmului. În primul rând, entuziasmul este antidotul «blegelii»! Să sperăm că niciunul dintre voi nu este atins de această molimă, care nu numai că nu te îndeamnă să progresezi, dar te împiedică să faci ceea ce ar putea mai târziu să-ţi asigure existenţa.
De multe ori la Paris, pe vremea când ţineam cursuri la IDHEC, unii studenţi îmi reproşau faptul că îi sfătuiam să înveţe o serie întreagă de lucruri care nu făceau parte din programul Ministerului. Spre exemplu, importanţa filtrelor colorate pentru pelicula alb−negru, când toată lumea lucra pe peliculă color. Spre pildă, o parte din studenţii din ultimul an au hotărât să-şi facă filmul de diplomă în alb−negru, considerând că astfel imaginea va fi mai expresivă şi deci mai «grafică» decât cea în culori. Filmarea avea loc iarna la munte. Desenul peisajului şi al arborilor desfrunziţi pe fond de zăpadă, în alb-negru, părea o idee foarte excitantă şi logic justificată. M-au rugat deci, ca seara, după cursuri, să rămânem şi să discutăm schimbările care se pot produce în imaginea alb−negru folosind filtre de culoare în faţa obiectivului, la filmare. Despre aceste lucruri nimeni nu le vorbise niciodată, încât cei care au participat la aceste cursuri, să zicem voluntare, au înţeles mult mai bine decât ceilalţi problemele de schimbare de contrast, de densitate chiar, în cazul jocului cu diafragma, cu efect mai ales de dramatizare a imaginii însăşi. A fost interesantă apoi reacţia studenţilor la vizionarea copiei de lucru în sala de proiecţie. S-a putut observa mai întâi că filtre de culoare diferită aveau ca rezultat aproape aceeaşi imagine, cu acelaşi contrast şi aproape aceleaşi densităţi. Imposibil să deosebeşti cele două imagini — una fiind filtrată în galben şi alta în portocaliu — reproducând acelaşi peisaj şi acelaşi cer cu aproape aceiaşi norişori. Surpriza a fost la intrarea în cadru a unui personaj machiat. Abia atunci îţi dădeai seama că imaginile nu mai erau identice. Feţele nu mai erau aceleaşi şi nici cămaşa albastră sau fularul portocaliu. Gri-ul cămăşii nu mai era acelaşi, deoarece acelaşi albastru nu era redat la fel, filmat printr-un filtru fie galben, fie portocaliu pe o peliculă «pancromatică». Acelaşi lucru în legătură cu fularul, care apărea gri deschis prin filtru portocaliu, şi gri ceva mai închis prin filtrul galben.
O altă temă discutată atunci a fost umplerea cadrului în stânga şi în dreapta acţiunii personajelor principale, plasate în centrul imaginii, în cazul filmărilor în «Cinemascop». Aceste teme, şi altele, au fost preluate apoi în anii următori, în cadrul unui aşa numit «Atelier de Recherches Techniques de l'Image» (A.R.T.I.).
Să fii primul spectator al filmului pe care îl faci este un stimulent extraordinar. Fireşte, asta nu te scuteşte să vezi şi filmele altora. Îngurgitând în această perioadă a «uceniciei» cât mai multe filme făcute de alţii, nu se poate să nu-ţi dai seama cât de mult loc liber rămâne în meserie, un spaţiu care nu cere decât să fie ocupat de tine. Pe timpuri, la Studioul Sahia fiecare dintre noi avea «cadrele, planurile şi secvenţele sale, secrete». Nu toţi operatorii sunt identici. Omul «clon», «omul nou», uniformizat şi fotocopiat la infinit, nu va exista — sper — niciodată. Fiecare operator are în realitate un «stil» al său personal, ca o semnătură. Acest stil se formează acum în timpul uceniciei şi al însuşirii cât mai perfecte a tehnicii de filmare.
Cinematograful şi Televiziunea sunt meserii scumpe.Totul costă enorm de mulţi bani. Ca să poţi pătrunde în această lume este nevoie la început, nu numai să fii talentat, este nevoie să cunoşti perfect tehnicile de filmare. Din totdeauna Cinematograful a fost în criză. Toate capodoperele cinematografice s-au făcut în vremuri de criză. Chiar în vremurile cele mai dificile în care şomajul atingea cincizeci şi chiar mai mult la sută din tehnicieni, cei care erau cunoscuţi ca talentaţi şi având un stil personal, stăteau extrem de puţină vreme la şomaj.
Profesiunea aceasta de operator este, sunt convins că este, cea mai frumoasă meserie din lume. Satisfacţiile pe care le ai ca operator de actualităţi, filmând astăzi într-o mină la 4−5000 de metri adâncime, fiind mâine într-o electrocentrală nucleară şi înregistrând discuţiile despre securitatea atomului, iar poimâine întâlnind triburi necunoscute în Africa sau în pădurea amazoniană, iată numai câteva subiecte pasionante de film documentar şi jurnal de actualităţi.
Banalitatea banalităţilor, evidenţa evidenţelor, nu toate lucrurile sunt deşertăciune.
Entuziasm, optimism, bucurie. Cum dracu' să nu fii copleşit de sentimentele astea când înveţi să practici cea mai frumoasă meserie din lume?
