Filmul va avea premiera în cinematografe pe data de 6 mai 2016. 03.ByPass este o dramă, cu conotații sociale, dar cu accente de thriller psihologic. Acțiunea se desfășoară pe parcursul unei ture de noapte a unui echipaj de salvare: o doctoriţă, asistentul-amant şi șoferul-ambulanțier. Cei trei aduc la spital un bătrân singur, muribund, dar care are ascunși sub saltea zeci de teancuri de bani.
Filmul îi are în distribuție pe Alexandru Potocean, Medeea Marinescu, Gabriel Spahiu. Scenariul a fost scris de Nap Toader după un scenariu original semnat de Alin Ludu Dumbravă și Dan Stăiculescu. Silviu Stavilă a fost director de imagine, de sunet s-au ocupat Mihnea și Mihai Bogos, iar muzica poartă semnătura lui Mircea Florian. Montajul a fost realizat de Tudor D. Popescu.
„Spre deosebire de „Italiencele” și „Nuntă în Basarabia”, „03.ByPass” e filmul în care am încercat să-mi înțeleg și să-mi iubesc toate personajele”, declară regizorul Nap Toader. „Făceam pentru prima dată parte din comunitatea lor, cea în capul căreia s-au spart efectele negative ale crizei financiare globale. Am amestecat ingrediente ale unui cinema popular cu cele ale minimalismului. Aveam credința că pot face un film realist, tribut adus ambelor tipuri de cinema în interiorul aceluiași creuzet. Am mai încercat să adopt, să respect, creativitatea colaboratorilor mei, mulți dintre ei debutanți în lungmetraj. Am fost din nou mânat înainte de curiozitatea combinării experimentului cu canonul, liricului cu comicul, râsului. cu plânsul”, mai adaugă Nap Toader. 03.ByPass este o producție Clandestino Production realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
Detalii: Facebook