Veronica (1972)

„Ne aflăm la munte, într-o vilă (cămin, colonie sau un fel de orfelinat), unde copiii ascultă cântecele vesele ale femeii de serviciu. Afară e viscol, dar un cântec va readuce primăvara. Învățătoarea e severă, dar iat-o apărând în fața copiilor sub forma unei zâne care dăruiește Veronicăi pentru aniversarea ei o traistă fermecată a dorințelor împlinite. (...)
O singură, răutate din partea fetiței și traista o părăsește, luându-și zborul. Urmează peregrinările Veronicăi în căutarea traistei, în adâncurile unei păduri, unde fiecare scorbură e un ochi atent, fiecare creangă o mână ce se întinde.” (Dan Comșa)