_guest_seminarii_mic.jpg)
Atelierul de sound design „Plimbări sonore”, condus de Maria Balabaș, va avea loc între 7 și 9 aprilie, fiind deschis studenților sau liceenilor cu vârsta cuprinsă între 17 și 25 de ani. Selecția participanților va fi făcută în baza înscrierii printr-o scurtă scrisoare de motivație însoțită de un colaj de 2 minute, care să cuprindă sunete înregistrate pe stradă, text vorbit și muzică. La o plimbare în București, participanții vor învăța cum contribuie sunetul la construcția de ansamblu a unui film, cum se creează o imagine sonoră, cum se construiește sunetul într-un film artistic, cum se folosește intenția sonoră într-un film

documentar şi cum este integrată ilustrația muzicală.
Sound editorul și sound designerul Selim Azzazi va susține atelierul „Sound as a Storytelling Tool” (Sunetul ca instrument în construirea narațiunii) pe 11 aprilie, de la ora 11.00, la Cinema Elvire Popesco. Participarea la
masterclass este deschisă, pe bază de înscriere, tuturor profesioniștilor si studenților din cinematografie: ingineri de sunet, editori sau regizori.
Înscrierile la cele două ateliere se fac pe adresa iguest@nextproject.ro, până la data de 27 martie.
Detalii:
Nextfilmfestival.ro