Corigenţa domnului profesor (1966)

Opinia criticului...
„În Corigenţa domnului profesor avatarurile birocratice ale eroului titular, pentru a demonstra că cele două bivoliţe care nu-i aparţin, nu-i aparţin de fapt, sunt agrementate cu «poante» de un gust îndoielnic, care înseamnă, fiecare în parte şi toate la un loc, un afront exprimat fie în dirijarea intrigii (eroul încearcă, repetat, să vândă bivoliţele care nu-i aparţin (!) ), fie în portretizarea ostentată a personajelor (profesorul de logică din spitalul de boli nervoase aude clopote în cap, şi este deci, catedrală), fie în replică («bivol bătrân», astfel sună dezmierdarea soţiei la adresa profesorului în cauză)." (Călin Căliman, Cinema nr. 7, iulie 1968)