„Prezentându-l pe Szervatius în filmul
Cantata profană, Nina Behar folosea un vechi proverb oriental: «un om ca să-și fi îndeplinit rostul pe pământ trebuie fie să fi ridicat o casă, fie să fi sădit un pom, fie să fi adus pe lume un fiu». Nina Behar n-a ridicat o casă, n-a sădit un copac, n-a adus pe lume un fiu, în schimb a făcut un film (acela cu proverbul) și a câștigat cu el un «leu de argint» la cea de-a XXXIII-a «mostra internazionale d´arte cinematografica», Veneția 1972. Se poate și așa... se poate și așa...!” (
Mirel Ilieșiu, Cinema nr. 2, februarie 1973)