Opinia criticului
"Secvenţa cea mai bună din filmul lui Titus Mesaros,
Oamenii noştri, care mi-a incitat de altfel şi aceste rânduri — este cea a unei şedinţe (arid, nu?, dar sfinte Vertov, ce ar putea da pe ecran o şedinţă!) de conducere într-o colectivă. Din „of”, preşedintele ne prezintă membrii comitetului, ne spune numele fiecăruia şi trecând de la unul la altul, toţi stând pe scaune, în aşteptare, aparatul „cântă”, adică fiecare este expresiv, chipul are melodia clară — din clipitul de ochi, din fumul ţigării, din nimic, ai zice, dacă, n-ai şti că în nimicul acela se ascunde a şaptea artă, (operator: C. Ionescu-Tonciu), melodia unui gând, a unei atitudini sufleteşti. Altceva decât „prim-planurile” studiate ca la fotograf, în care „omul gândeşte”, „e emoţionat” şi se filmează direct încreţiturile frunţii sau ale buzelor... Altceva decât „prim-planurile” de serviciu, le-aş zice, prin care se face legătura rapidă, între două planuri generale ale unei hale de montaj, profiluri searbăde pe care joacă două-trei scântei dintr-o piatră de polizor... — sau, mai rău, prin care regizorul caută să se pună la adăpost de „obiecţia critică”, a „lipsei omului”, lipind din când în când „o figură” luminoasă-simbolică…" (
Radu Cosaşu, Cinema nr. 4, aprilie 1964)
"Deși scenariul conține elemente livrești, deși chiar și în filmarea cooperativiștilor se întrevede introducerea unor rudimente de joc actoricesc și de punere în scenă, filmul lui Mesaros se impune prin sinceritatea tonului, priun cursivitatea imaginilor., prin adevărul de multe ori colorat poetic, prin angulații și perspective inedite, care ne dezvăluie expresiv împrospătata față a satului" (
Florian Potra, vol. "Experiență și spereanță")
