Casa neterminată e primul film pe care l-am văzut înainte de a fi... turnat. Acum câţiva ani, Dimos Rendis m-a chemat acasă la el, m-a instalat într-un fotoliu şi mi-a spus: „Ascultă un film”! Şi mi-a povestit
Casa neterminată. Ideea m-a captivat, regia mi s-a părut fără cusur, iar muzica (afară ploua) excelentă. Realizat la Studioul „Bucureşti” de către
Andrei Blaier, filmul mi-a plăcut mai puţin, dar chiar acolo unde se înregistrează eşecuri simţim că ne aflăm în apropierea ideii, că regizorul a comis acte „sinucigaşe” căutând cu precădere tot ce e nespectaculos, necinematografic, evitând efectele plastice pe care şi le putea îngădui din belşug, impunându-şi cu o rară sobrietate să reliefeze gânduri, emoţii, vibraţii la inedit.
De ce consider că fiImul e un experiment valoros! În primul rând pentru frumuseţea ideii cinematografice, pentru construcţia sa armonică. M-a impresionat în chip deosebit ritmica peliculei. Ea e aproape de ritmul cotidian, personajele vorbesc puţin, paşii sunt încetiniţi, eroii sunt frumoşi sau urâţi în mai puţin de o clipă, şi adesea, datorită obiectivităţii autorului imaginii, acţiunea e derulată somnolent, calm, parcă pentru a cenzura ideea de spectacol, de anticipat. M-am plictisit de scenariştii care, din elan „balcanic” (nostalgie meridională), uzează de prea mult dialog în scenariu, de prea multe întorsături ale acţiunii.
Ceea ce colegul meu Sava numeşte „amnezia” celor doi protagonişti mi se pare o trăsătură morală a noii generaţii: trăirea cu intensitate a noului. Tinerii nu-şi mai evocă la orice pas „trecutul”, ei nu se mai povestesc cu orice preţ; un gest, un surâs, sunt mai sugestive decât clasicele monologuri şi tirade dramatice. Eroii se lasă citiţi, nu se rostesc pe sine cu glas tare. E în acest film ceva din ceea ce poate fi poezia eticii viitorului.
Interesant pentru problematica sa intens actuală, filmul are — dramaturgic — unele, scăderi, textul e pe alocuri preţios, căutarea cu orice preţ a simplităţii se complică în arabesc. Baletul celor doi în casa neterminată, e totuşi încărcat de sensuri. Gestica lor e plină de graţie. Aştept cu interes viitoarele filme ale lui Blaier. Prefer asemenea filme „cu lipsuri”, unor „succese” de casă în cinemascop, pline de muzici şi vopsele.
