În strădania aceasta aproape disperată de a-și recupera trecutul și demnitatea, în bătălia aceasta dintre diversele departamente ale televiziunii pentru a ocupa gros-planul aniversativ (bătălie cât se poate de onorabilă, de altfel) eu zic că învingător a fost studioul de film al TVR. Cu cele două lungi și tulburăroare producții ale sale numite
lubirea care mișcă stelele și
Frumoasa lumină a zilei, ale căror scenarii, regie și comentarii sunt semnate de Victoria Marinescu. Rețineți acest prenume, el pecetluiește metaforic un tele-destin aflat de peste 30 de ani în război și la capătâiul acestui studiou, pe post de ursitoare și nașă, de karatist abil în luptă cu cenzura, de yoghin ce aduce, cu istețime, soluțiile și serenitatea, pe scurt de producător. Sau mai pe lung, de redactor-realizator-dialoghist-scenarist-producător. Din specia prețioasă a celor care, rămânând în umbră, le îngăduia stelelor să se miște și să strălucească, oferindu-le cu generozitate propria lumină, și propriul sânge, și propria rezistență nervoasă, și propria îndărătnicie în a duce lucrurile la bun sfârșit.
„Lucrurile” adică filmele și serialele pe care le-am urmărit ― firește, fărâme din ele, din câteva din ele, cele premiate național și internațional ― în cele două ceasuri de transmisie. Ce am constatat urmărindu-le? Că, deși le-am crezut îngropate undeva, în uitare, ele ne-au revenit imediat în memorie, cu strălucirea virtuților lor de-atunci, păstrate până azi. Și, firește, și cu concesiile ― triste uneori, dar fără de care nu ar fi putut apărea atunci pe lume. Am fi putut oare uita serialele
Lumini și umbre sau
Urmărirea,
Cântec în zori sau
Cireșarii, documentarele
Tezaurul de la Pietroasa,
Mesaje prin milenii și
Mănăstirile Moldovei eseul
Muntele comentat de Octavian Paler, portretele închinate lui Brâncuși, Corneliu Baba ori Margareta Sterian și alte pagini de arta autentică semnate de realizatorii Petre Sava Băleanu, Andrei Brădeanu, Florica Gheorghiescu, Carmen Dobrescu, Valeriu Lazarov, Cornel Todea, Viorel Sergovici,
Dinu Tănase, Dan Necșulea, Constantin Chelba, Doris Ciobanu? Dar orice nume citat pe drept îl nedreptățește pe cel necitat și, oricum, o listă de titluri și de reallizatori nu poate acoperi niciodată clocotul de vulcan și lava fierbinte a creației dintr-un studiou. Mă gândeam câtă dreptate a avut Victoria Marinescu citându-l în titlul filmului pe Dante: „lubirea mișcă stelele”. Ceea ce s-a mișcat în Televiziunea română, în anii totalitarismului, s-a putut face numai cu iubirea nebună și aproape sinucigașă a multora dintre sclavii ei — „sclavii iubirii”, nu? ― iar printre aceștia s-a aflat și Victoria Marinescu. Mă mai gândeam văzând această Iungă curgere de secvențe din zeci de filme, la sfârșitul cărora semna, modest, cu calitatea de producător, că și-a făcut, într-un fel, în aceste două filme, „sivi-ul”, cum se zice azi, în romgleza noastră. Adică C.V. ― Curriculum vitae, oglinda și bilanțul (abreviat), de până acum ale existenței sale profesionale, și mă întreb câți dintre noi se pot bucura, cu conștiința împăcată, de asemenea carte de vizită.
Nu cred că eu inventez acum titlul de tele-astru, dar dacă ar fi să-l atribuim ca pe un modest Oscar local, eu l-aș prinde de reverul acestei Victorii. Victoria Marinescu, firește.
