În filmele anterioare (
4000 de trepte spre cer, Spre cer),
Titus Mesaros înfăţişa oamenii pe verticale, urcând spre înălţimi pe trepte de piatră, de lemn, de beton, de fier, o dată cu barajul Hidrocentralei de pe Argeş. Noul film e construit pe orizontale: regizorul „aşază” soarele la orizont şi „fixează” între oameni şi soare o mare de gheaţă. Risipiţi pe oglinda ei infinită, lipsiţi de reperul cert al contactului cu pământul, cu muntele, oamenii pornesc în exod spre necunoscut, conduşi doar de soarele pe care ceaţa rece a dimineţii îl învăluie, îndepărtându-I, făcându-I confuz sau acoperindu-I în răstimpuri.
Suntem în Delta Dunării, iarna, când oamenii din satele de pe grinduri pleacă, în fiecare dimineaţă, la zeci de kilometri distanţă, spre locurile unde se recoltează stuful.
Făcând „film de şantier”, Titus Mesaros descoperă în peisaj metafora şi-şi elaborează peliculele din materialul poetic oferit nemijlocit obiectivului de realitatea însăşi. Ca şi în filmele anterioare, el renunţă cu totul la comentariu. Îi sunt de ajuns imaginea fotografică — atât de elocvent susţinută şi de data aceasta de Willy Goldgraber — şi muzica aleasă acum dintr-o Cantată de Carl Orff. Sunetele celelalte, zgomotele ambianţei — atât de intens valorificată în filmele hidrocentralei — au dispărut cu totul. În imperiul acesta de gheaţă, construit din reflexe simetrice care lunecă uniform, rectiliniu sunete nu există. Totul ar părea ireal, dacă oamenii, chipurile, îmbrăcămintea şi gestica lor n-ar fi de o izbitoare autenticitate, dacă n-am observa cât de mult seamănă eroii cu pescarii Deltei, şi dacă n-am băga de seamă că bizarele sănii înzestrate cu pânze sunt lotcile care coboară primăvara în apa densă a Deltei, atunci când gheaţa se topeşte, iar peisajuI se transfigurează şi îşi recapătă haina materială, fluidă, multicoloră.
Imaginea şi muzica evoluează într-un paralelism de nuanţe, punctând perpetua lunecare a oamenilor pe gheaţă spre orizont, cu sugestii grave, dramatice, cu delicate tente lirice sau umoristice şi descoperind la capătul drumului complicatul dar luminosul laborator al fabricii de celuloză.
