Ce fel de adaptare cinematografică (mai) este O noapte furtunoasă, lungmetrajul lui Jean Georgescu, una dintre eternele cârje pentru elevii de-a doișpea în epoca conținutului video online? Cinepub.ro oferă o variantă.
Cu siguranță una de pionierat, până astăzi. Conform lui Călin Căliman, filmul depășise la momentul lansării „ca intensitate, ca durată, tot ceea ce se făcuse până atunci în cinematografia națională.” (Istoria Filmului Românesc, p 113) |
|
Se știe prea bine că cea mai apreciată adaptare după Caragiale în film a fost realizată de
Lucian Pintilie în al său tur de forță, de mahala,
De ce trag clopotele Mitică? Că Pintilie însuși era un mare admirator a lui Caragiale e un lucru bine cunoscut. Că abordarea lui vine dintr-o mai lungă linie de gândire a punerii în scenă a lui Caragiale, e mai puțin știut.
Într-un interviu din 1966 pentru Televiziunea Română Pintilie spunea că „sinteza comică (la Caragiale) trebuie să iasă din perspectiva extrem de realistă, extrem de dramatică a personajelor.” Pintilie nu încerca să facă „comedie de dragul comediei” ci să înfățișeze „niște destine dramatice, patetice” din care să reiasă aspectul comic.
Dacă în 1981 la turnarea lui
De ce trag clopotele, Mitică? Pintilie avea privilegiul de a lucra psihologia „zevzecilor”, cu resurse (mai) generoase de producție, în 1943, Georgescu căuta să trucheze spre evadare cei trei pereți ai scenei și să confere comediei lui Caragiale - în sine o veritabilă mostră a cosmopolitismului bucureștean în cea de-a doua jumătate a secolului XIX - și un suflu de viață, îndrăznim să spunem, realist…
Proiectul lui Jean Georgescu presupunea inițial construirea pe Dealul Spirii (actuala zonă Palatul Parlamentului) a unui vast decor exterior după proiectul arhitectului Ștefan Norris. Demersul a fost însă oprit din mai multe rațiuni, printre care, poate cea mai imediată, furoarea războiului (în februarie ’43 germanii capitulau la Stalingrad).
Filmul a fost tras predominant într-un studio de 18 pe 11 metri. Multe secvențe, deși pe alocuri neinteligibile narativ, păstrează o meșteșugărie cinematografică în parte încropită, dar isteață și înduioșătoare. De exemplu, secvența în care o haită de câini îl fugărește pe amorezul demagog Rică Venturiano (
Radu Beligan), în care vedem o înțelegere a montajului paralel al lui Griffith, venit pe filieră franceză.
Proiectul
CINEPUB UNIVERSAL este finanțat de Centrul Național al Cinematografiei și susținut de Uniunea Cineaștilor din România și Arhiva Națională de Film.
