Schimb valutar nu este singurul film românesc la care generații diferite de cineaști încearcă să se armonizeze, mai precis scenariștii tineri care au contribuit esențial la impunerea Noului Val cu regizorii mai puțin tineri care și-au cucerit titlurile de glorie înainte de 1989. Astfel Răzvan Rădulescu și Cristi Puiu au pus pe hârtie povestea colonelului în rezervă Niki Ardelean, transpusă apoi pe ecran de Lucian Pintilie. Același Răzvan Rădulescu împreună cu Alexandru Baciu au scris scenariul la
Călătoria lui Gruber regizat de Radu Gabrea (film ce va ieși în premieră în februarie 2009), iar
Tudor Voican colaborează cu
Nicolae Mărgineanu la acest
Schimb valutar.
Faptul că, adesea, scenariștii sunt nemultumiți pentru că nu se regăsesc în rezultatul final nu e de mirare. Altă vârstă, altă concepție despre cinematograf. Dar până la urmă, în filmele respective se simte o infuzie înnoitoare și asta e bine.
Nu cred că facem o nedreptate spunând că în
Schimb valutar piesa de rezistență e dramaturgia pe care, însă, Nicolae Mărgineanu o pune doar parțial în valoare.
Emil e unul dintre milioanele de români care nu se mai descurcă și hotărăsc să plece în străinătate. Vinde tot ceea ce are, își plasează nevasta și copilul la socri și pleacă în capitală cu banii cusuți la chimir ca nu cumva să-l fure cineva pe drum. Provincial și credul, Emil e însă o victimă sigură și la primul ghișeu de schimb valutar este escrocat într-o manieră devenită clasică: un individ îi oferă un curs mai bun, dar în loc de valută îi dă hârtii fără valoare puse între două bancnote. Pentru Emil începe coșmarul unei existențe fără casă, fără slujbă, fără bani, departe de familia pe care trebuie să o mintă că a ajuns deja în străinătăte. Singurul ajutor vine din partea unei fete din Moldova, studentă la drept și prostituată în timpul liber. Scenariul urmăreste transformarea eroului care de nevoie devine la rândul lui un escroc după modelul celui care l-a lasat lefter și pe care vrea să se razbune. În paginile scrise această evoluție de la inocență la culpabilitate era interesantă și credibilă. Ca și relația dintre nefericitul Emil și generoasa moldoveancă, o camaraderie între două suflete fără căpătâi care treptat devine afecțiune și chiar un fel de dragoste.
Din păcate, Nicolae Mărgineanu tratează totul superficial și fără nuanțe. Nu are ochiul treaz pentru amănuntele de viață cotidiană care ar îmbogăți cadrul dând autenticitate filmului. Nu îl ajută nici actorii care joacă monocord, râd fals și pe care îi filmează într-un stil vetust. E păcat pentrucă scenariul lui Voican avea potențial și merita mai mult.
