Paul Schrader, David Lowery și Kent Jones sunt trei dintre regizorii ale căror filme vor fi proiectate în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival. Ediția a 3-a a festivalului va avea loc între 12 și 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, iar biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

Robert Redford
, Cassey Affleck, Tom Waits și Danny Glover sunt doar câțiva dintre actorii de pe afișul comediei biografice
The Old Man and the Gun, în regia lui David Lowery, care va putea fi văzută în premieră în cadrul festivalului. Inspirat dintr-un caz real, filmul îl are în centru pe Forrest Tucker (Robert Redford), care la 70 de ani reușește o evadare spectaculoasă din închisoarea San Quentin, comițând jafuri care amețesc autoritățile și încântă publicul. Când nu e singur, Forrest jefuiește alături de gașca sa de răufăcători formată din Teddy (Danny Glover) și Waller (Tom Waits). În urmărirea lui Tucker sunt

angrenați detectivul John Hunt (Cassey Affleck), care devine fascinat de devotamentul și amprenta personală a lui Tucker asupra jafurilor și Jewel (Sissy Spacek) care-l iubește în ciuda tuturor celor comise. Robert Redford și-a anunțat retragerea din actorie, odată cu rolul din acest film, la vârsta de 82 de ani
Nominalizat anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun scenariu original,
First Reformed marchează revenirea spectaculoasă a unuia dintre autorii esențiali ai cinemaului american - Paul Schrader. După filme care au marcat istoria cinemaului ca
Taxi Driver (1976) sau
Raging Bull (1980), ambele scrise de Schrader și regizate de Scorsese,
First Reformed îl aduce pe marele ecran pe Ethan Hawke în rolul preotului Toller, cu o interpretare considerată „revelația anului” (The New York Times).
Toller, un fost soldat torturat de pierderea fiului său, este pastorul unei biserici mici. Personajul lui Hawke trece printr-o criză spirituală adâncită de apariția în viața sa a unui cuplu – Mary și soțul ei, Michael, activist de mediu radical. Consumat de gândurile că lumea este distrusă de marile afaceri și descoperind complicitatea bisericii alături de corporații lipsite de scrupule, Toller pornește într-o

aventură periculoasă în speranța că va putea să își recapete credința și scopul misiunii sale – să repare răul făcut atâtor oameni.
American Independent Film Festival va prezenta în premieră în România și primul lungmetraj de ficțiune regizat de Kent Jones, critic de film și directorul Festivalului de Film de la New York, unul din invitații speciali ai ediției din 2018, la București. Produs de Martin Scorsese,
Diane a primit anul trecut cea mai importantă distincție a Festivalului de la Tribeca – premiul pentru Cel mai bun film –, dar și premiile pentru scenariu și imagine. Diane (Mary Kay Place) trăiește singură în Massachusetts și, după o viață în care i-a pus întotdeauna pe ceilalți pe primul loc, se vede nevoită să-și analizeze propria identitate și să se confrunte cu amintiri pe care mai degrabă ar vrea să le uite.
American Independent Film Festival este organizat de Asociația Cinemascop, susținut de Catena, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
Detalii:
www.filmedefestival.ro