Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Revista Film, nr.5 / 2015


Revista Film, editată de Uniunea Cineaștilor din România, apare într-un număr special la sfârșit de an.

     În urmă cu 25 de ani, când apărea, în formă de ziar, revista ”Film”(a cărei primă serie s-a întrerupt după două numere), Victor Rebengiuc îi dorea noii publicații ”să îmbine informația cu seriozitatea teoretică”.  Noua serie a ”Filmului”, lansată în  2013, la aniversarea a 50 de ani de la înființarea UCIN, și-a asumat obiective care sunt rezumate foarte bine în spusele domnului Rebengiuc. Ajunsă la a zecea ediție, revista  propune un fel de bilanț, rezumând sumarele numerelor precedente dedicate, în principal, artei și industriei cinematografice din România.
     Revista apare, din păcate, într-un context prea puțin fast și, așa cum subliniază editorialul semnat de Dana Duma: ”Ar trebui să sărbătorim 120 ani de cinema, care se împlinesc oficial la 28 decembrie. Dar tocmai pentru că la această dată ne amintim de primul spectacol cinematografic cu publicul plătitor vrăjit de filmele fraţilor Lumière, ni se reactivează îngrijorarea în faţa închiderii principalelor cinematografe din centrul capitalei. Legea privind interzicerea activităţilor în clădirile cu risc seismic a fost respectată, dar nu există, deocamdată o strategie la nivel guvernamental pentru reabilitarea sălilor unde publicul se întâlnea cu filmul românesc şi european.” Dosarul numărului 5, ”Remember 2015”analizează, confruntând părerile mai multor critici, rezultatele anului cinematografic trecut, unul pozitiv după majoritatea intervențiilor unor specialiști din generații diferite (Ioan-Pavel Azap, Irina Budeanu, Călin Căliman, Dana Duma, Mihai Fulger, Marilena Ilieșiu, Angelo Mitchievici, Doru Pop, Cristian Tudor Popescu, Irina Trocan).
     Numărul 5/2025 este unul bilingv și include o consistentă secțiune ”The English Version”, propunând varianta engleză a unor interviuri (deja publicate anterior) cu personalităţi ale cinematografului internaţional care ne-au vizitat ţara, regizori (Jiri Menzel, Paul Schrader, Terry Gilliam) sau critici (Michel Ciment, Klaus Eder, Jean Philippe Tessé). 
Sub titlul De la comisarul Moldovan la agentul 007 şi invers, Angelo Mitchievici dedică rubrica ”Reflecții critice” filmului polițist românesc, iar la rubrica ”Sala de cinema” Luminița Comșa analizează efectele atacurilor teroriste de la Paris , dar și ale închiderii sălilor de cinema din centrul Capitalei. Numărul include un amplu interviu cu actorul Alexandru Papadopol. Nu lipsesc rubricile ”Cronica filmului”, ”Cartea de film”, ”Festivaluri” și ”Panoramic”.

 
 


Tags: alexandru papadopol, dana duma, revista film nr 5 2015, uniunea cineastilor din romania

Comments: