Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Retrospectivă Noul Cinema German, la Festivalul Ceau, Cinema!


     Trei mari filme de gen realizate de regizorii emblematici ai Noului Cinema German din anii `60-`80 – Wim Wenders, Werner Herzog și Rainer Werner Fassbinder – vor putea fi văzute la Timișoara la cea de-a șasea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 și 21 iulie.
     Realizată cu sprijinul Centrului Cultural German din Timişoara și a Institutului Goethe din București, retrospectiva a fost concepută pornind de la tema ediției din acest an - filmul noir - și arată modul în care importanţi autori europeni de cinema au inovat în convențiile filmului de gen.
     Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes, Prietenul american (Der amerikanische Freund, 1977) este unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate filme realizate de Wim Wenders. Cu o distribuție care îi are cap de afiș pe Dennis Hopper și Bruno Ganz, Prietenul american este un thriller existențial despre un expatriat american din Europa care îl convinge pe un producător de rame de tablouri din Germania, care suferă de o boală posibil fatală, să comită o crimă.
     Câștigător al unui Urs de Argint la Festivalul de la Berlin, Nosferatu, fantoma nopţii (Nosferatu: Phantom der Nacht, 1979) este unul dintre filmele-cult ale lui Werner Herzog, de la a cărui lansare se împlinesc 40 de ani. Un horror despre Contele Dracula, care se mută din Transilvania în orașul german Wismar, răspândind ciuma neagră. Numai o femeie cu inima pură poate pune capăt acestei domnii a terorii. Filmul îi are în distribuție pe Klaus Kinski, Isabelle Adjani și Bruno Ganz.
     Prin programarea celor două filme, Ceau, Cinema! îi aduce totodată un omagiu legendarului actor elvețian de limbă germană Bruno Ganz, plecat dintre noi la începutul anului, la vârsta de 77 de ani.
     Al treilea titlu al restrospectivei este Nostalgia Veronikăi Voss (Die Sehnsucht der Veronika Voss, 1982), film pentru care Rainer Werner Fassbinder a obținut Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, cu câteva luni înainte de moarte, la vârsta de doar 37 de ani. O fostă actriță vedetă a celebrelor studiouri de film UFA, cu un trecut controversat, stârnește suspiciunea unui jurnalist sportiv. Cu acțiunea plasată în 1955 și realizat în alb-negru, Nostalgia Veronikăi Voss omagiază tradiția filmelor noir.
     A şasea ediţie Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 18-21 iulie, la Timişoara şi Gottlob.
     Abonamentele, care oferă acces la toate proiecţiile din festival, pot fi deja achiziţionate online, pe site-ul iaBilet.ro.
     Detalii: www.ceaucinema.ro
(12.06.2019)

Tags: ceau cinema 2019, festival de film timisoara, nosferatu fantoma noptii film, noul cinema german, prietenul american film, veronika voss film

Comments: