Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Retrospectiva celor mai bune filme din 2015


     Între 29 ianuarie și 4 februarie, spectatorii din București (Cinema Union) și Cluj (Cinema Victoria) vor putea să vadă cele mai bune filme ale anului 2015, în cadrul retrospectivei Best Film Fest, ajunsă la cea de-a  XV-a ediție.
     Pe 28 ianuarie va avea loc Gala Best Film Fest, la Cinema Union, unde vor fi premiate cele mai bune filme și cei mai buni cineaști români. Criticii de film și jurnaliștii vor vota, ca în fiecare an, filmul anului 2015, cel mai bun film european, respectiv românesc, cel mai bun actor și cea mai bună actriță într-un film românesc, dar și cel mai bun regizor român. Câștigătorii vor primi  un trofeu în cadrul Galei, la care vor participa profesioniști din industria filmului românesc. Distribuitorii vor fi invitați să-și prezinte în avanpremieră cele mai așteptate filme din 2016.
     Best Film Fest 2015 este organizat de Asociația Fabrica de Evenimente, cu  sprijinul Centrul Național al Cinematografiei, în colaborare cu distribuitorii și criticii de film din România.

Tags: best film fest 2016, cele mai bune filme din 2015, cinematograful, acest necunoscut

Comments: