Ediţia 14 a marcat un record în istoria Festivalului Transilvania Film: cele 223 filme din 60 de ţări au avut parte de 400 de proiecţii, cu 73.000 de plătitori de bilete în sălile de cinema.
Lor li se adaugă cei prezenţi la proiecţiile gratuite în aer liber din Mănăştur, TIFF Campus sau Depozitul de Filme, masterclass-uri, workshop-uri, lansări, expoziţii sau proiecţiile de film şi concertele gratuite din cadrul NORWAVE, numărul participanţilor depăşind cifra de 110.000, de toate vârstele şi din toată ţara, în cele 10 zile.
Circa 850 de invitaţi - regizori, producători, actori, profesionişti din industrie - şi jurnalişti români şi străini au luat parte la proiecţii şi evenimente.
Cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania TIFF s-a încheiat spectaculos pe 7 iunie, cu filmul Trash, în regia lui Stephen Daldry - multiplu nominalizat la Oscar, la proiecţia căruia au asistat 2.189 de spectatori, în Piaţa Unirii din Cluj. Acesta a fost al doilea cel mai de succes film al festivalului, fiind depăşit doar de cel proiectat în deschidere, cu 2.366 de spectatori - Poveşti trăsnite / Wild Tales, care va avea premiera în cinema vineri, pe 12 iunie. Pe locurile trei şi patru în top, tot cu peste 2.000 de bilete vândute, s-au clasat filmele româneşti Comoara (r. Corneliu Porumboiu) şi De ce eu? (r. Tudor Giurgiu). Numărul spectatorilor care au urmărit filme în Piaţa Unirii Open Air a fost cu 133% mai mare decât anul trecut.
Site-ul www.tiff.ro, actualizat zilnic în timpul festivalului şi conţinând galerii foto şi video, a avut 47.706 de vizitatori unici, 90.510 de vizite şi 637.012 de vizualizări de pagini în cele 10 zile, cu aproape 20% mai mult ca anul trecut. 92% dintre utilizatori au accesat platforma din România, urmaţi în top de Marea Britanie, Germania, SUA, Franţa. 43% dintre vizitatori au intrat pentru prima dată pe www.tiff.ro. Blogul oficial blog.tiff.ro a avut peste 24.179 de afişări, printre cele mai populare articole fiind live blogging-ul de la Gala de închidere TIFF şi două concursuri pentru fanii festivalului.
Pagina de Facebook TransilvaniaIFF a câştigat 9.000 de fani de la ediţia precedentă şi are în prezent aproape 52.000. Postările au ajuns la 472.219 de utilizatori, dintre care peste 55.300 au interacţionat cu pagina. Fanii au dat peste 32.000 de like-uri la postări şi au postat peste 800 de comentarii - numere duble faţă de anul trecut. Video-urile festivalului au avut pe Facebook o medie de reach de 42.111.
Spotul oficial al festivalului a ajuns la 207.000 de utilizatori pe Facebook şi a fost vizualizat de 57.577 dintre ei. În plus, pe canalul Youtube
al TIFF-ului, a fost văzut de alte 4.682 de persoane. Canalul de YouTube a avut în total 57.402 de vizualizări. Aplicaţia TIFF, dezvoltată de Greppy Systems, a fost descărcată de 3.224 de utilizatori, care au folosit-o de 45.994 ori.
Anul acesta, 320 de voluntari au ajutat la organizarea evenimentelor în locaţiile TIFF. Patru dintre ei au fost selecţionaţi în programul de Volunteer Exchange la festivalurile de film de la Vilnius şi Sarajevo. Cel mai în vârstă voluntar păstrează recordul obţinut anul trecut, are 53 de ani, şi a făcut parte din echipa de la Mănăştur Open Air.
Invitaţii străini, printre care actriţa Nastassja Kinski şi actorul Isaach de Bankolé, regizorul George Ovashvili,
producătoarea Juliette Lepoutre, selecţionerul Film Society of Lincoln Center - Dennis Lim, co-directorul Buenos Aires International Film Festival - Violeta Bava, membrul comitetului de selecţie al Festivalului de la San Sebastian - Roberto Cueto, directorul de program al Festivalului de Film de la Chicago - Mimi Plauché, sau directorul executiv al fondului Consiliului Europei Eurimages, Roberto Olla, au fost impresionaţi de selecţia TIFF şi de calitatea organizării.
„Am fost surprinşi în fiecare zi. Am găsit în selecţie filme neaşteptate, e întotdeauna un lucru foarte bun să fii surprins. Nu e bine pentru un festival să fie previzibil. Iar faptul că în oraş există atât de mulţi studenţi şi tineri, precum şi perioada anului în care se întâmplă TIFF-ul duc la o combinaţie de factori care îl fac să fie special”. Dennis Lim:
„Cinema-ul românesc a fost extrem de important în ultimii 10-12 ani, deci cred că un festival românesc era absolut necesar. Este foarte important să existe o competiţie naţională şi o promovare a industriei româneşti de film. De aceea, TIFF este un festival extraordinar”. Isaach de Bankolé a fost încântat de oraş şi de festival şi a declarat că îşi doreşte să revină.
Au fost appreciate şi programele dedicate industriei la TIFF. Rebecca Garrido, directorul artistic al Connecting Cottbus şi unul dintre oamenii din spatele proiectului #FEEDback, a spus: „Piaţa pe care o aveţi aici e grozavă. Sunt multe workshop-uri, panel-uri şi o selecţie foarte bună de proiecte româneşti”. Martina Bleis (Berlinale Co-Production Market): „Sunt o mare admiratoare a festivalului şi întotdeauna i-am sfătuit pe prietenii mei să vină în Cluj, pentru atmosfera grozavă”. Sirka Moller (Berlinale Talent Campus): „Iubesc spiritul din jurul TIFF-ului şi e cu siguranţă festivalul meu favorit din timpul verii”.
Muziciana de origine franceză Christine Ott, care a susţinut cine-concertul Tabu, a declarat: „Este pentru prima dată când sunt la acest festival. Programul este foarte complex şi e greu de ales dintre atâtea filme, pentru că sunt foarte multe lucruri interesante de văzut”.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie 2015, Cluj-Napoca) este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană. Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene. Parteneri instituţionali: Centrul American, American Film Showcase, The Japan Foundation, Ambasada Israelului în România, Ambasada Republicii Coreea în România, Forumul Cultural Austriac., Ambasada Regală a Norvegiei, Goethe Institut Bucureşti, Centrul Cultural German Cluj, Institutul Francez Bucureşti, Institutul Francez Cluj-Napoca, Ambasada Spaniei în România, Instituto Nacional de Cine y Artes Audiovisuales, Ambasada Suediei în România, Hungarian Film Fund, Institutul Balassi-Institutul Maghiar din Bucureşti, Delegaţia Valonia- Bruxelles. Co-producător: TVR1, TVR Cluj
Detalii: www.tiff.ro | facebook: TransilvaniaIFF | twitter: #TIFF2015 |Instagram.com/tiffromania | Youtube.com | Blog TIFF