Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Proiecţie “Balanţa” la Viena


     Joi, 21 august, de la ora 19.00, la sediul ICR Viena, are loc proiecţia filmului Balanţa (1992), regizat de Lucian Pintilie.


     Institutul Cultural Român de la Viena prezintă o retrospectivă a cinematografiei româneşti. Programul de la RKi Wien - Rumänisches Kino Wien alternează, în perioada iulie - septembrie, filme de Lucian Pintilie şi Nae Caranfil. 
     Filmul Balanţa, proiectat în afara competiţiei la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în 1992, reflectă realităţile României înainte de 1989, aducând în prim plan ideologia medicului bun care rămâne într-o localitate mică pentru pacienţii săi şi timorarea oamenilor în apropierea angajaţilor Securităţii. Scenariul se bazează pe romanul omonim al lui Ion Băieşu (co-scenarist al filmului, alături de Pintilie), publicat în 1985 într-o variantă cenzurată şi integral în 1990. 
„În ce moment zeflemeaua - iresponsabilitatea asumată, spiritul macabru al umorului, de care noi, românii, suntem atât de mândri - încetează să mai fie un refugiu invulnerabil? Iată întrebarea primordială din filmul meu şi, dacă vreţi, a tuturor filmelor mele.“ (Lucian Pintilie) 
Nela (Maia Morgenstern) este unul dintre personajele principale, jucând rolul unei profesoare din Bucureşti al cărei tată moare. Tânăra este repartizată la o şcoală din Copşa Mică, localitate unde îl va cunoaşte pe doctorul Mitică (Răzvan Vasilescu). Din distribuţie mai fac parte Victor Rebengiuc, Dorel Vişan, Mariana Mihuţ, Gheorghe Visu, Dan Condurache, Leopoldina Bălănuţă şi alţii. 
Seria de proiecţii de la Viena este realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi DACIN SARA (Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual).

 Detalii: www.icr.ro
 


Tags: balanta, film romanesc, icr viena, lucian pintilie, maia morgenstern, razvan vasilescu

Comments: