Începe un nou sezon al îndrăgitului program de filme documentare organizat de Centrul Ceh, Documentary Mondays. În primele 4 zile de luni ale lui noiembrie, veți putea urmări gratuit câte un documentar pe platforma cehă DAFilms.

Documentarele din programul acestei toamnei nu au o temă comună, subiecte abordate fiind diferite și, astfel, publicul are ocazia să descopere povești noi, sau să exploreze îndeaproape curiozități pe care, poate, le au deja. Filmul ce dă startul Documentary Mondays este
Homo Sovieticus (r. Ivo Briedis, 2021), o coproducție Lituania-Letonia-Cehia, ce aduce în discuție fenomenul cu același nume, pe care jurnalista Rita Ruduša și regizorul, amândoi născuţi în URSS, îl explorează. Ei încearcă să afle dacă predispoziţia şi atracţia către mentalitatea totalitară este specifică doar anumitor regiuni geografice. În călătoria lor, întâlnesc oamenii care tânjesc după perioada comunistă, intervievează experți care au cercetat fenomenul Homo Sovieticus și totalitarismul și întâlnesc patru participanți la o emisiune TV din 1991, care a reunit la Televiziunea Centrală din Moscova tineri din cele cincisprezece republici sovietice, pentru a-i întreba cum își vedeau viitorul în Uniunea Sovietică.

Pe 8 noiembrie intrăm în lumea lui Jan Švankmajer, prin documentrul
Alchemical Furnace (Jan Daňhel & Adam Oľha, 2020). După ce a terminat de filmat ultimul său lungmetraj, „
Insects”, Jan Švankmajer a devenit el însuși protagonistul unui film. Metoda sa creativă este parțial prezentată de regizorii Jan Daňhel și Adam Oľha, care au petrecut trei ani cu faimosul cineast și artist. Acest lucru le-a oferit realizatorilor ocazia de a-l surprinde pe Švankmajer în diverse momente și situații, precum și părerile lui despre mâncare, fetișuri sau sfârșitul omenirii și al civilizației occidentale. Documentarul este un portret jucăuș, asociativ și tactil, a cărui formă fluctuantă oferă o schiță variată, este completat cu perspectivele prietenilor și colegilor, în special a lui Jaromír Kallista, producătorul filmelor lui Švankmajer. Soția și muza artistului, Eva, este prezentată pe tot parcursul filmului prin amintiri, vise și imagini de arhivă.

Reprezentarea apocaliptică a unei zone literalmente înghițite de industria minieră se găsește în documentarul
Kiruna – A Brand New World (Greta Stocklassa, 2019) care observă orașul eponim din nordul Suediei, din care o parte a fost abandonată din cauza activităților din mina de fier din apropiere. Conducerea companiei miniere a decis să nu oprească activitatea profitabilă și, în schimb, să mute locuitorii din districtul amenințat. Folosind filmărirealizate în orașul din interiorul Cercului Arctic și direct în mine, regizoarea a surprins imagini subtile și, prin intermediul poveștilor a trei protagoniști care trăiesc acum într-un spațiu temporal bizar, abordează cu imaginație subiectele migrării, tradiției și respectului pentru o anumită locație. Documentarul va fi disponibil pe 15 noiembrie.
Filmul care încheie seria vine din Moldova -
The Soviet Garden (Dragoș Turea, 2019).În timp ce investighează moartea misterioasă a bunicii sale, Dragoș, un regizor din Republica Moldova, descoperă un experiment științific secret. El dezvăluie planul lui Nikita Hrușciov de a transforma Moldova în grădina sovietică prin folosirea energiei atomice în agricultura locală.
Documentary Mondays este organizat de Centrul Ceh București, cu sprijinul Ambasadei Republicii Cehe și Budweiser Budvar. În colaborare cu platforma
DAFilms.com, documentarele pot fi vizionate în toată țara, gratuit, timp de 24h, începând cu ora 8:00 în zilele de luni (după crearea unui cont de utilizator). DAFilms oferă o selecție de peste 2000 de titluri, ce pot fi urmărite pentru 6€ lunar.