Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



„Primăvara filmelor” româneşti la Varşovia


     “Fenomenul cinematografiei artistice din România” a fost o secţiune specială la Festivalul “Primăvara filmelor” de la Varşovia (6-13 aprilie). Cea de-a 20-a ediţie a evenimentului a ales cinematografiile din România şi Germania ca invitate de onoare.
     Institutul Cultural Român din Varşovia s-a implicat în selectarea şi prezentarea filmelor româneşti: Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, regia Adrian Sitaru (2012), Poziţia copilului, regia Călin Peter Netzer (2013), Toată lumea din familia noastră, regia Radu Jude (2012) şi Câinele japonez, regia Tudor Cristian Jurgiu (2013).
Festivalul „Primăvara filmelor” pune un accent deosebit pe scenarii, secţiunile principale fiind Competiţia internaţională pentru cel mai bun scenariu şi Concursul de scurt-metraje şi mediu-metraje. Din anul 2005, organizatorii au introdus Premiul pentru scenariu de film „Condeiul Maestrului”.
     Institutului Cultural Român de la Varşovia şi Fundaţia „Ruchome obrazy”, care organizează manifestarea, au colaborat şi la seria de proiecţii româneşti de la ediţia din 2006 a Festivalului itinerant de film românesc „Un cinema pentru Europa”, Medalionul „Cristian Nemescu”, realizat în cadrul festivalului, în 2007, la Toruń şi Varşovia, o retrospectivă a filmelor lui Lucian Pintilie, la ediţia din 2008, secţiunea „Succese româneşti la Cannes”, de la ediţia din 2011, şi vizionarea filmului Poziţia copilului, în prezenţa regizorului Călin Peter Netzer, la ediţia de anul trecut.
Detalii: www.icr.ro 
 

Tags: cainele japonez, din dragoste, cu cele mai bune intentii, festivalul primavara filmelor varsovia, film romanesc, pozitia copilului, toata lumea din familia noastra

Comments: